COURAGE

interconectarea colecțiilor

Episcopia din Transilvania, fondată la sfârșitul primului mileniu, a jucat un rol deosebit în timpul Evului Mediu. Se poate ca atât episcopia cât și Consiliul Episcopului să fi avut în posesie cantități importante de materiale de arhivă, la fel și arhivele celorlalte centre bisericești, ale celorlalte arhiepiscopii și episcopate maghiare, însă toate au suferit pierderi uriașe în decursul secolelor. Astfel, se poate presupune că un număr mare de diplome originale fuseseră adunate și în Alba Iulia. În plus, pe baza activității locale se poate presupune că au fost arhivateși documente privind funcționarea autorităților publice din întreaga Transilvanie, precum și cele referitoare la activități de drept privat și acte de familie. În plus față de această activitate de notar public, alte documente privind proprietăți private și funcționarea Consiliului Episcopiei erau păstrate aici.

Timp de secole, arhivele Consiliului Episcopieis-au aflat în holul de la parterul turnului de sud al Catedralei din Alba Iulia. Conform situației din 1940, arhivele arhiepiscopiei erau situate în trei locuri diferite: Batthyaneum, în sala Consiliului Episcopiei (sala de consiliu), respectiv sub turnul sudic. După cel de-Al Doilea Război Mondial, arhivele episcopale au fost reorganizate de clerici care nu aveau cunoștințe de arhivistică. Ca urmare, documente care tratau același subiect au devenit accesibile în locuri diferite, făcând studierea dosarelor practic imposibilă pentru cei neinițiați.

După schimbarea regimului din România, ideea reorganizării arhivelor a fost enunțată la începutul anilor 1990 de Lajos Cicutti, un jurist pensionat care locuia la Roma și care a reușit să-i atragă de partea sa pe liderii Arhiepiscopiei de Alba Iulia precum și pe arhivarii maghiari. În 1997 aceștia au început munca, iar un an mai târziu, s-a efectuat o inspecție preliminară a materialului. Până la sfârșitul lunii octombrie 1998 au formulat prima propunere detaliată a reorganizării care includea sugestii privind depozitarea modernă a materialului. Munca efectivă de organizare a documentelor a început în primăvara anului 1999 și Arhiva Arhiepiscopiei din Alba Iulia din acel moment și-a deschis porțile pentru publicul larg. La început, munca de reorganizare a avansat lent deoarece mai întâi a trebuit dezinfectatăpartea infectată a materialului depozitat.Această procedură a inclus mai multe etape desfășurate între decembrie 2000 și aprilie 2001 în laboratorul de restaurare a hârtiei din cadrul Muzeului din Alba Iulia. Organizarea inițială de bază și apoi intermediară a materialului din Alba Iulia a fost finalizată la începutul anului 2003. Mai mult, în august 2002, s-a efectuat o inspecție în Cluj-Napoca a materialului arhivat de Biserica Catolică din Transilvania. Organizarea și examinarea documentelor arhivate au făcut necesară crearea unui dispozitiv bazat pe echipament modern care a fost pus în funcțiune până în vara anului următor.

În 2003 Biroul Episcopal a lansat un program de recuperare a documentelor printr-o circulară redactată de arhiepiscopul György Jakubinyi. Astfel, documentele arhivate de parohiile de pe teritoriul episcopiei au fost strânse în special cu finanțare din partea statului maghiar și structurate în centrele locale ale catedralelor. Atunci s-a schimbat numele arhivei în Arhiva Arhiepiscopiei de Alba Iulia. Până în prezent, nouă arhive au fost inființate în următoarele orașe: Alba Iulia (2003), Gherla (2005), Sfântu Gheorghe (2005), Târgu Mureș (2005), Gheorgheni (2007), Odorheiu Secuiesc (2008), Gherla (Armenian Catholic 2010), Cluj-Napoca (2011) și Miercurea Ciuc (2016). Aceste centre de arhivare păstrează dosarele sistematizate, care pot fi cercetate, a 80% din parohiile care formează episcopia.

În afara Arhivei Arhiepiscopale și Captiular, Arhivele Episcopiei includ și Arhiva Institutului Teologic din Alba Iulia, găzduită de o clădire a Seminarului Teologic, în care dosarele au început să fie organizate în 2004, și mai sus menționata Arhivă a Bisericii Catolice din Transilvania din Cluj-Napoca, în care organizarea materialului arhivat s-a încheiat în 2005. Organizarea arhivei episcopiei, respectiv a bisericii, crearea sistemului de fonduri și sub-fonduri de arhivă s-a bazat pe foarte puține exemple. La acel moment, organizarea arhivelor catolice din țară atinsese doar în puține locuri un nivel la care să se poată baza pe experiența proprie, iar documente privind arhivarea nu fuseseră încă publicate. Organizarea s-a bazat pe principiile stabilite în cadrul arhivelor bisericilor catolice maghiare; cu toate acestea, situația specială din Transilvania nu a permis respectarea în întregime a acestor principii în timpul lucrărilor de sistematizare.

Până în prezent, pe teritoriul Diocezei s-a procesat un fond documentar de 1800 de metri liniari, din care 1000 de metri liniari se află la Alba Iuliași includ documente din birourile centrale, în timp ce 800 de metri liniari reprezintă material sursă al parohiilor, iar aprox. 300 constau din arhivele unităților administrative ale bisericii (archiepiscopat, parohie, parohie subordonată). Cercetarea arhivelor este facilitată de cele cinci registre care au fost publicate până în prezent și care sunt accesibile și în format electronic pe website-ul instituției.

Arhiva Centrală a Arhiepiscopiei din Alba Iulia, Arhiva Archiepiscopală și Captiular care găzduiesc și Colecția Memorială Áron Márton funcționează în șapte camere renovate și dotate cu echipament profesional de la parterul palatului metropolitan. Suprafața de 200 metri pătrați adăpostește material de arhivă care însumează aprox. 1000 de metri de documente, fiind în continuă creștere. Aici sunt arhivate dosarele istorice ale Biroului Episcopal, fragmente din arhiva Consiliului Episcopului de Transilvania, ale școlii bisericii și documente economice, alte colecții valoroase, cum ar fi copii după documentele de stare civilă, moșteniri personale sau diplome. Documentele au fost aranjate în șapte fonduri după cum urmează: I. Arhiva Episcopală; II. Arhiva Consiliului Episopului de Transilvania; III. Arhiva Economică; V. Archivele altor instituții; VI. Arhive Personale; VII. Colecții. Cel de-al patrulea fond care nu este menționat aici (IV. Fond de grup) se găsește în Arhiva Bisericii Catolice din Transilvania în Cluj-Napoca.

Arhiva Națională a Republicii Moldova (ANRM) este cel mai mare depozitar de documente din țară și deține cea mai reprezentativă colecție de surse de arhivă din Republica Moldova. În perioada interbelică, administrația românească a creat o filială a Arhivelor Statului pentru Basarabia (1918-1925), care ulterior a fost reorganizată în Direcția Arhivelor Statului Chișinău. Imediat după cel de-al doilea război mondial, autoritățile sovietice au comasat fostele arhive provinciale din Basarabia (în care se păstrau în continuare dosarele care nu au fost evacuate în România în 1944) și fostele arhive centrale ale Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești (RASSM). Ca urmare a acestei fuziuni, în 1945 au fost create două arhive principale de nivel republican: Arhiva Istorică Centrală de Stat a RSSM și Arhiva Centrală de Stat a Revoluției din Octombrie și a Construcției Socialiste din RSSM. Aceste două arhive centrale au fuzionat în 1958. Astfel, a fost creată Arhiva Istorică Centrală de Stat a RSS Moldovenești. Arhiva Națională în forma sa actuală a fost creată în anul 1990, prin fuziunea Arhivei Istorice Centrale de Stat a RSS Moldova cu Arhiva Centrală de Stat pentru Documente Fotofonocinematografice a RSSM; care a fost creată în 1977. În prezent, Arhiva Națională a Republicii Moldova păstrează toate fondurile istorice de arhivă aparținând diferitelor instituții administrative, judiciare, ecleziastice, economice și culturale din Basarabia din perioada 1812-1944, cu excepția fondurilor transferate în arhivele regionale ucrainene din Odesa și Cernăuți, precum și a anumitor fonduri care au fost evacuate în România după 1944. Instituția deține, de asemenea, materialele de arhivă ale instituțiilor administrative, economice și culturale ale RSSM, precum și principalele arhive administrative ale Republicii Moldova, inclusiv materiale referitoare la instituțiile guvernamentale, un șir de colecții private și fonduri personale, etc. Documentele păstrate la Arhiva Națională acoperă istoria economică, socială, politică și culturală a acestei regiuni începând cu secolul al XV-lea și până în prezent. Colecțiile Arhivei Naționale sunt compuse din peste 947 000 de dosare, grupate în aproximativ 2000 de fonduri și colecții de arhivă. Arhiva păstrează, de asemenea, o colecție valoroasă de materiale audio-video, care numără peste 257 000 de documente și alte materiale conexe. Istoria RSS Moldovenești din perioada 1940-41 și 1944-89 este reflectată în mai multe categorii de documente arhivistice, inclusiv: documentele emise de instituțiile guvernamentale centrale, ministere, comitete și comisii de stat, organe judiciare și Procuratura Generală, diverse întreprinderi industriale, instituții culturale și de învățământ etc. În 2011, mai multe fonduri deținute anterior de Arhiva Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova au fost transferate la Arhiva Națională. Majoritatea acestor dosare se referă la cazuri importante și reprezentative de opoziție față de regimul sovietic. Transferul în cauză a avut loc ca urmare a activității Comisiei pentru Studierea și Aprecierea Regimului Totalitar Comunist din Moldova. Cu toate acestea, procesul de transfer este încă incomplet, iar accesul cercetătorilor interesați și al publicului larg la aceste fonduri rămâne în continuare restricționat.

Arhiva Organizațiilor Social-Politice din Republica Moldova (AOSPRM) reprezintă succesorul instituțional direct al fostei Arhive a Partidului Comunist din Moldova (PCM). Arhiva fost înființată sub actuala denumire la 6 februarie 1992, conform Ordinului nr. 9, emis de Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova, care reglementa reorganizarea și reformarea fondului arhivistic din Republica Moldova. AOSPRM este o instituție guvernamentală subordonată Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova. Această arhivă a moștenit întregul fond documentar a fostei Arhive a Partidului Comunist din Moldova (inclusiv documentele elaborate de Comitetul Central al PCM, de Comitetul Central al Ligii Tineretului Leninist-Comunist, documentele emise de toate unitățile administrativ-teritoriale din republică, precum și un șir de documente care reflectă activitatea clandestină ilegală a Partidului Comunist (bolșevic) din URSS pe teritoriul Basarabiei în perioada interbelică. Începând din 1993, arhiva și-a îmbogățit colecțiile prin achiziționarea documentelor produse de sindicate, organizații culturale, cluburi sportive, asociații științifice etc. Arhiva deține în prezent peste 556 000 de unități de arhivă, care se referă la mai multe aspecte ale evoluției sociale, politice, economice și culturale de pe acest teritoriu în perioada anilor 1900-2009.

Arhiva Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova (ASISRM) a fost creată în conformitate cu Legea privind Fondul Arhivistic al Republicii Moldova (nr. 880-XII din 22.01.1992). La această dată, Arhiva fostului Minister al Securității Naționale a fost transformată într-un depozit special arhivistic de stat. Arhiva a devenit parte a Fondului Arhivistic al Republicii Moldova. Administrarea, evidenţa, completarea, păstrarea şi utilizarea documentelor de arhivă se efectuează în conformitate cu Legea sus - menţionată, Regulamentul Fondului Arhivistic de Stat aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 352 din 27 mai 1992, precum şi actele departamentale interne.

În depozitul special al Serviciului de Informaţii şi Securitate sunt stocate la păstrare peste 70 de mii de dosare, structurate în 5 fonduri:

1)      fondul materialelor documentare de administrare internă al Serviciului de Informaţii şi Securitate;

2)      fondul materialelor documentare ce vizează activitatea Serviciului de Informaţii şi Securitate;

3)      fondul dosarelor judiciare iniţiate în privinţa persoanelor care au fost supuse represiunilor politice în perioada regimului totalitar;

4)      fondul materialelor documentare de filtrare şi trofeu în privinţa persoanelor repatriate în ţară în primii ani după cel de-al doilea război mondial şi foştii prizonieri de război;

5)      fondul dosarelor personalului organelor securităţii de stat.

Materialele documentare din fondul dosarelor judiciare iniţiate în privinţa persoanelor care au fost supuse represiunilor politice în perioada regimului totalitar se referă la anchetarea a 28 mii 984 persoane, ulterior urmărite penal și condamnate în baza deciziilor organelor de stat judiciare şi extrajudiciare ale URSS („Osobaia Troika”, „Comisia NKVD”, „Consfătuirea specială” (Osoboe soveshchanie), „Tribunalul militar al trupelor NKVD”). Aceste dosare și sentințele pronunțate împotriva persoanelor în cauză s-au bazat, în cea mai mare parte, pe articolul 54 (infracţiuni contrarevoluţionare) din Codul Penal al R.S.S. Ucrainene, aplicat în RSS Moldovenească până în anul 1961. Ulterior, aceste sentințe s-au bazat pe Codul Penal al RSS Moldovenești  (articolul privind agitaţia şi propaganda antisovietică).

Arhiva şi Biblioteca Bisericii Negre reprezintă una dintre cele mai valoroase arhive confesionale din Transilvania şi o însemnată instituţie culturală a saşilor din Braşov, care are în custodie un bogat patrimoniu arhivistic şi de carte veche (secolele XVI-XVII). Acest patrimoniu cultural a fost acumulat şi administrat anterior de instituţii tradiţionale ale saşilor precum Liceul Honterus, capitlul Ţării Bârsei sau Consistoriul districtual evanghelic al Ţării Bârsei. Între fondurile de mare importanţă istorică deţinute de instituţie merită menţionate fondul Joseph Franz Trausch (1795-1871), fondul Markus Fronius (1659-1713), fondul Hans Otto Roth (1890-1953) şi fondul Oskar Netoliczka (1865-1940).

Arhiva şi Biblioteca Bisericii Negre au fost create în anul 1958 sub numele de Arhiva Comunităţii Honterus în baza unei legi din 1957, care reglementa regimul arhivelor confesionale aflate în posesia bisericilor. Această lege avea scopul de a crea cadrul legal pentru funcţionarea unor arhive care în numeroase cazuri existau deja în mod neoficial. De asemenea, autorităţile urmăreau scoaterea la lumină a unor fonduri arhivistice ascunse după 1945 de către biserici de teama confiscărilor. Activitatea noilor instituţii urma a fi monitorizată de către Arhivele Statului. Înfiinţarea Arhivei şi Bibliotecii Bisericii Negre a avut loc după o perioadă (1945-1958) în care majoritatea instituţiilor culturale ale saşilor din Braşov au fost închise şi patrimoniul lor naţionalizat de către autorităţile comuniste.

Momentul cel mai dificil a fost în anul 1945, când trupele de ocupaţie sovietice au aruncat în stradă arhiva şi biblioteca liceului Honterus deoarece clădirea a fost transformată în spital militar. Populaţia oraşului a reuşit să salveze o parte a documentelor şi cărţilor formând un şir uman care le-a purtat din mână în mână şi le-a adăpostit în podul Bisericii Negre din Braşov, una dintre cele mai importante biserici gotice din Transilvania. În 1948, Arhivele Statului au naţionalizat o mare parte a documentelor şi cărţilor vechi aflate în custodia Bisericii Evanghelice din Braşov. Totuşi, o serie de fonduri au scăpat acestei naţionalizări din 1948, datorită atât lipsei de pregătire a angajaţilor Arhivelor Statului, care au fost incapabili sa le evalueze corect, cât și abilității angajaţilor Bisericii Evanghelice de a le tăinui. Zece ani mai târziu, în momentul înfiinţării Arhivei şi Bibliotecii Bisericii Negre, contextul politic se schimbase în urma deciziei autorităţilor comuniste de a lua o serie de măsuri în vederea reintegrării în societate a minorităţii germane după o perioadă de măsuri discriminatorii. Imediat după înființare, Arhiva şi Biblioteca Bisericii Negre au preluat patrimoniul arhivistic şi de carte veche a liceului Honterus şi arhivele locale ale Bisericii Evanghelice, care au scăpat procesului de naţionalizare din 1948. Un rol cheie în organizarea noii instituţii l-a avut Gustav Markus, fostul proprietar al editorii Corvinus, care a arhivat în perioada 1958-1962 cea mai mare parte a fondurilor noii instituţii. Markus a avut, de asemenea, un rol important în salvarea şi includerea în arhivă a unor fonduri create de personalităţi considerate “inamici” ai noului regim, precum Hans Otto Roth, sau legate de  acţiuni de opoziţie faţă de naţionalizările întreprinse în perioada 1945-1948.

În perioada 1958-1976, fondurile Arhivei şi Bibliotecii Bisericii Negre au fost accesate de cercetători din România, Republica Federală Germană şi Ungaria. Ca urmare a Decretului 471 din 1971, care prevedea preluarea de către Arhivele Statului a acelor fondurilor arhivistice care nu aveau legatură directă cu activitatea curentă a bisericilor, Arhiva şi Biblioteca Bisericii Negre au fost nevoite să cedeze autorităţilor cele mai vechi şi valoroase fonduri (Șindilariu 2005, 50-52). Ca urmare a acestor schimbări, Arhiva şi Biblioteca Bisericii Negre s-au transformat dintr-o instituţie deschisă publicului larg într-un serviciu arhivistic destinat activităţilor interne ale parohiei evanghelice Honterus. Această situaţie a durat până în 2005, când sub coordonarea istoricului şi arhivistului Thomas Șindilariu instituţia a fost restructurată şi a revenit la scopul ei iniţial. Arhiva şi Biblioteca Bisericii Negre. De atunci fondurile arhivistice au fost accesate de numeroşi cercetători din România, Germania, Ungaria, Elveţia şi Marea Britanie.