Sesizare semnată de către Sándor Szilágyi N. și adresată către Constantin Olteanu (Comitetul Central al Partidului Comunist Român), 6 f., bătut la mașină de scris, document înregistrat, 14 noimebrie 1988. În Moștenirea lui Géza Domokos, LIV. 3/43.
Editura Kriterion a fost înființată în 1969 cu scopul de a publica cărți în limbile minorităților din România. Funcționarea Editurii și rezistența sa instituțională în condițiile încercărilor sistematice care au vizat abolirea acesteia pot fi considerate în mod sigur o realizare culturală unică sub dictatura comunistă românească. Editura a publicat cărți în nouă limbi minoritare și a lucrat cu un personal dedicat pe deplin publicațiilor de calitate superioară.
Sesizarea semnată de către redactorul Sándor Szilágyi N. ilustrează bine metodele, argumentele și stilul măsurilor defensive aplicate de personalul editurii împotriva intervențiilor cenzurale. Abordarea circumspectă din punct de vedere științific și politic a problemelor în cauză, întregul sistem al argumentației a jucat un rol important în luptele cu interdicțiile forurilor de control. Stilul de comunicare care combina elementele discursive așteptate și tolerate de către regimul politic, respectiv abilitățile argumentative remarcabile de multe ori s-au dovedit a fi cruciale din punctul de vedere al funcționării editurii.
De data aceasta, Szilágyi s-a adresat secretarului CC RCP Constantin Olteanu în calitate de membru de partid, lingvist și redactor al editurii Kriterion, și și-a explicat intențiile de a înainta sesizarea în termenii „obligațiilor cetățenești”. Motivul intervenției sale: în aprilie 1988, au intrat în vigoare măsuri potrivit cărora în diferitele publicații și tipărituri, chiar și în creațiile literare a fost interzisă publicarea denumirilor localităților din România în forma lor uzuală din limbile minorităților naționale, și în locul acestora a trebuit să fie folosită versiunea românească, indiferent de limba generală a textului.
Textul înaintat de către Szilágyi a fost minuțios redactat și scris într-o română impecabilă, și conținea atât argumente psiholingvistice și lingvistice, cât și argumente de natură politică și ideologică. Prin abordarea psiholingvistică și oferind o mare varietate de exemple istorice, internaționale, locale și actuale, Szilágyi a demonstrat că amestecul de limbi, „textele macaronice” pot ascunde o intenție sau un efect plin de umor sau satiric. Între timp el achită decidenții politici prin considerentul că artificialitatea, caracterul comic sau ridicol poate fi apreciat numai de vorbitorii nativi/cititorii limbii, și nu de factorii de decizie români, care nu sunt în măsură să identifice tonurile nedorite create prin introducerea cuvintelor românești în texte de limba maghiară, sârbă, germană și alte. Din punct de vedere lingvistic, Szilágyi evidențiază anumite provocări stilistice și gramaticale (de exemplu, genul substantivelor proprii diferă între limbi) în aplicarea noilor reguli. Totodată, Szilágyi subliniază că reacțiile spontane psihologice legate de utilizarea limbilor mixte sunt inevitabile și nu pot fi influențate, în consecință subminează munca de propagandă. Mai mult decât atât, rezultă exact efectele opuse: folosirea nerespectuoasă a limbii române, amărăciune și frustrare. Atitudinile din urmă apar, potrivit argumentației lui Silágyi, deoarece noile măsuri nu se aplică localităților din afara României, ceea ce poate da naștere la un sens de inferioritate în rândul populației. Deci Szilágyi evită să menționeze adevăratele cauze ale frustrării, cele care derivă din restricțiile impuse folosirii limbilor minorităților. În cele din urmă, remarcă faptul că dispozițiile adoptate "fără o chibzuință temeinică" și la un nivel decizional inferior, contravine prevederilor Constituției care garantează utilizarea limbii materne, ceea ce implică, la rândul ei, folosirea neîngrădită a numelor proprii, ele constituind parte integrantă a oricărei limbi.