László Szabédi (1907–1959) a fost un poet, scriitor, lingvist și profesor universitar maghiar din Transilvania. A absolvit liceul în 1925. Până în 1927 a studiat teologie la Strasbourg, apoi filozofie la Cluj, obținând și diplomă de doctor în acest domeniu în 1945. Pentru un timp a lucrat ca administrator în Arad, apoi ca dramaturg în Cluj. În perioada 1931–1938, a fost membrul redacției ziarului „Ellenzék" [Opoziție]. Pentru un scurt timp a fost profesor la Bărăi (județul Cluj), apoi în 1941 s-a întors la Cluj și a lucrat ca angajatul Bibliotecii Universitare. În 1942 s-a alăturat grupului de poeți și scriitori „Helikon” și la inițiativa lui a fost lansată revista „Termés” [Recoltă]. In 1944 s-a alăturat opoziției antifasciste. În mai 1945, a fost ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor Maghiari. În același an s-a alăturat Partidului Comunist Român. În perioada 1945–1947, a fost directorul Muzeului Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe. Din 1947 până la moartea sa, a predat la Universitatea Bolyai din Cluj. Între 1952 și 1956 a fost șeful departamentului de istoria literaturii maghiare. Din cauza protestului său față de procesul de unificare a universității românești cu cea maghiară, care a dus în cele din urmă la crearea Universității Babeș–Bolyai în 1959, a fost urmărit îndeaproape de către serviciile secrete românești. Într-un gest de protest final împotriva suprimării universității maghiare, s-a sinucis.