Mihai Stănescu (n. 29 iulie 1939, Boldești, jud. Prahova – d. 14 aprilie 2018, București) a fost unul dintre cei mai cunoscuți și mai influenți caricaturiști români din toate timpurile. Opera sa de desenator cu un simț satiric ieșit din comun l-a făcut extrem de incomod regimului Ceaușescu, multe dintre lucrările sale fiind interzise în ultimele două decenii ale comunismului românesc. Pentru mulți ani, Mihai Stănescu a fost foarte aproape supravegheat de către reprezentanții instituției represive a comunismului românesc, Securitatea. Absolvent al Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București în 1966, Mihai Stănescu a fost repartizat la Ministerul Turismului, unde s-a ocupat de grafică publicitară timp de câțiva ani. Din acea perioadă datează coperta Almanahului Turistic 1967, cea mai interesantă copertă a acestei publicații. Începând cu anii 1970 a desfășurat o prodigioasă carieră de desenator și caricaturist. A cucerit numeroase distincții naționale și internaționale pentru caricatură, una dintre cele mai prestigioase fiind medalia de aur pe care a obținut-o în 1981 la concursul internațional de caricatură al ziarului japonez Yomiuri Sbimbun. Caricatura care a obținut premiul la concursul cu tema ”Ziduri” prezintă o mulțime de oameni înconjurată de un zid înalt cu o singură deschidere care dă însă spre o prăpastie, o aluzie rafinată la constrângerile fără ieșire ale celor care trăiau în România comunistă. Caricatura a fost reprodusă în volumul Umor 50%.

Critica subtilă a regimului comunist al lui Nicolae Ceaușescu din caricaturile lui Mihai Stănescu a dus la interzicerea multor lucrări ale sale din expoziții și la retragerea a două volume, unul din librării în 1982, iar altul încă din tipografie în 1985. O notă a Securității din 1985 menționează despre el: ”În luna februarie 1983, Stănescu Mihai a deschis o expoziție la galeria Eforie din București. Stabilindu-se că intenționează să expună și unele caricaturi cu conținut tendențios, a fost informată conducerea Uniunii Artiștilor Plastici, care, înainte de vernisaj, a dispus scoaterea desenelor în cauză și a interzis difuzarea catalogului expoziției respective. Urmare a retragerii din magazine a albumului editat în 1982 și scoaterii unora dintre caricaturile sale de la expoziția din 1983 sau din cele propuse de el pentru a fi publicate în străinătate, cel în cauză a adoptat o atitudine de persecutat, manifestându-și nemulțumirea că în țară nu ar fi apreciat la justa lui valoare, în timp ce în străinătate i-au fost atribuite peste 20 de premii internaționale” (Stănescu 2009, 21).

Sub comunism, Mihai Stănescu a realizat și publicat două volume de caricatură în România și două în Franța: Mihai Stănescu (1982), Umor 50% (1985), Rire en Roumanie (1988), C'est pas le moment (1989). Imediat după schimbarea de regim, a publicat volumul samizdat Acum nu e momentul (1990). Cariera de desenator și de caricaturist a cunoscut o amploare semnificativă – și performanțe pe măsură – și după căderea comunismului. Până la moartea sa în 2018, a mai publicat în România încă opt volume de caricaturi din perioada comunistă și postcomunistă. Pe 1 decembrie 2000, de Ziua Națională a României, președintele din acea vreme Emil Constantinescu l-a decorat Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler ca recunoaștere a unor ”meritele excepționale pentru realizări artistice și pentru promovarea culturii.” Potrivit criticului de artă Andrei Pleșu, ”Mihai Stănescu a scris, în ultimii ani, istoria comică a unei tragedii. A reușit să păstreze firescul râsului într-o lume smintită și să supraviețuiască senin în plin dezastru. Ne-a ajutat pe toți să supraviețuim. A fost prilejul unei permanente și salutare subversiuni. În expozițiile sale am învățat să surâdem complice necunoscutului de-alături, să ne solidarizăm în jurul unei aluzii de revoltă, să ne păstrăm sănătatea lăuntrică în ciuda indigențelor de tot felul la care eram constrânși. Glumele sale deveniseră folclor, prezența sa – o garanție (oricât de precară) de normalitate.”