Folosirea “limbajul dublu” – interpretări ale poetului Sándor Kányádi (interviu, 2009)

„Limbajul dublu” sau  „limbajul esopic" (cunoscut în sfera culturală română și ca „șopârle” strecurate în texte) folosit în mass-media oficială și în alte domenii ale vieții culturale, precum și practicile conexe ale consumului cultural, „cititul printre rânduri" de exemplu, reprezintă practici răspândite și frecvent folosite ale opoziției culturale în regimurile politice care se bazează pe cenzură severă. Tehnica implică folosirea unui limbaj codat din partea autorului, iar publicul este așteptat să interpreteze mesajul, ceea ce rezultă în cele din urmă apariția unei sfere publice alternative sau secundare.

Acest subiect reapare frecvent și în interviurile arhivate la Centrul de Documentare ISPMN. Interviul cu poetul Sándor Kányádi (1929–2018) prezintă totuși un interes deosebit pentru studiul opoziției culturale din comunism pentru că el nuanțează interpretările legate de folosirea „limbajului dublu", susținând că interpretări alternative ale unor opere au apărut chiar și în cazul în care scriitorul nu intenționa să transmită un mesaj cu conținut interzis prin lucrarea sa.

Sándor Kányádi a fost probabil cel mai popular poet și translator maghiar contemporan din România. A contribuit enorm la literatura maghiară pentru copii, iar din 1960 până la pensionarea din 1990 a fost editor și scriitor la jurnalul de copii intitulat „Napsugár" (Rază de soare). S-a implicat activ în organizarea vieții culturale, a fost oaspete frecvent al școlilor, bibliotecilor și caselor de cultură din România, dar și în regiunile învecinate cu România și locuite de maghiari. „Pâmântul natal" și „limba maternă" reprezintă piloanele identității naționale în lucrarea sa, precum și baza credo-lui lui profesional. Publicul a fost la fel de conștient de atașamentele poetului, precum și de intoleranța regimului privind problemele minorităților naționale din România. Având în vedere aceste condiții, publicul a presupus folosirea limbajului dublu și a identificat în mod pozitiv mesaje codate în legătură cu situația minorității maghiare peste tot în lucrările lui Kányádi. În cuvintele poetului: "[...] odată ce se atașează de numele cuiva, chestii și de genul că, să zicem, salvăm școli, grădinițe, ... atunci [publicul] caută ceva ascuns în toate rândurile." (“[…] ha egyszer valakinek a nevéhez hozzátapad, mondjuk olyasmi is, hogy iskolákat mentünk, óvodákat mentünk, … akkor minden sorában már valamilyen mögöttest keresnek.”)

Ca exemplu, el menționează o poezie foarte simplă și scurtă pentru copii, care prezintă o mierlă neagră într-un peisaj înzăpezit (Sándor Kányádi: Betemetett a nagy hó). Potrivit amintirilor sale, în cadrul unei serii de evenimente când sa întâlnit cu cititorii săi, reacția publicul maghiar a fost că s-a recunoscut pe sine în rolul mierlei negre (rezistente, diferite etc.) și această  interpretare a fost menținută (și este încă menținută și astăzi) împotriva obiecției clare a poetului.

Interviul face parte din proiectul „Elite minoritare din Transilvania în timpul comunismului – proiect de istorie orală”. Înregistrarea durează aproximativ 12 ore și a fost realizatő în perioada 13–16 noiembrie 2009, la Budapesta. Colaboratori: Ágnes Maksay (redactor, regizor), Cs. Zoltán Novák (istoric), Zsigmond Erdős (cameraman).