Această scrisoare reprezintă un document important pentru istoria exilului românesc postbelic pentru că ea constituie o dovadă a activității de combatere a propagandei comuniste în afara țării, precum și de integrare a culturii române în rândul culturii occidentale. Sanda Budiș, arhitectă româncă emigrată în Elveția în 1973, care după stabilirea în străinătate s-a implicat în organizarea și activitățile anticomuniste ale exilului românesc. Una dintre acțiunile arhitectei, alături de un alt român din exilul elvețian, avocatul Dumitru Stambuliu, a constat în extinderea fondului de publicații ale exilului românesc din cadrul Bibliotecii elvețiene pentru Europa de Est din Berna. Punctul de plecare al demersului Sandei Budiș l-a reprezentat o donație de carte din România pe care a făcut-o Bibliotecii cantonale și universitare din Lausanne ambasadorul român în Elveția în 1984. Această donație a avut loc în timpul unei festivități cu ecou în presa locală. Drept urmare, Sanda Budiș a luat inițiativa de a dona acestei biblioteci publicații ale exilului românesc din biblioteca personală. A fost refuzată ”din motive politice.” În urma acestui refuz, Sanda Budiş s-a adresat conducerii unei alte instituții, şi anume, Biblioteca elvețiană pentru Europa de Est din Berna. Aceasta servea la acea vreme ca fond documentar pentru Institutul elvețian Est-European, ale cărui preocupări se înscriau pe linia studierii regimurilor comuniste. De altfel, atât persoanele din conducerea institutului, cât și membrii săi erau personalități elvețiene cu autoritate în domeniul lor de specialitate. Conducerea acestei biblioteci a acceptat donația sa ”cu deosebită satisfacție, cu atât mai mult cu cât este literalmente inundată de publicații propagandistice pe care i le trimit, în mod gratuit și cu regularitate diversele oficine de propagandă ale regimului Ceaușescu.” În scopul combaterii propagandei autorităților comuniste române, Sanda Budiș și-a continuat demersul prin transmiterea unor scrisori conducerii redacțiilor unor publicații importante și reprezentative ale exilului românesc. Printre aceste persoane s-a numărat și Virgil Ierunca, care a dat curs invitației sale, trimițând bibliotecii nu doar ziare și reviste ale exilului, ci și cărți publicate de românii din străinătate. De asemenea, Ierunca i-a răspuns Sandei Budiș printr-o scrisoare în care a felicitat-o și i-a mulțumit pentru acțiunea inițiată. Scrisoarea în cauză se regăsește astăzi în colecţia arhitectei din arhiva IICCMER, în exemplar original, olograf.