Această colecție de instantanee din timpul unui eveniment cu-adevărat de excepție în viața tuturor celor care l-au trăit nu ar fi putut exista în lipsa pasiunii pentru fotografie a colecționarului. Conștient că trăiește un eveniment cu totul ieșit din comun, oricare i-ar fi fost finalul, Lucian Ionică și-a învins într-un final frica pentru a reuși să imortalizeze imagini pline de dramatism. Neanticipate nici de el, nici de ceilalți cetățeni ai orașului Timișoara și nici de restul cetățenilor români care auzeau de la posturile de radio străine despre revolta care se declanșase în acest oraș, evenimentele care s-au succedat cu rapiditate începând cu 16 decembrie 1989 au surprins majoritatea populației României. Odată declanșate, ele i-au împins pe mulți la fapte pe care în mod normal, din instinct de conservare, oamenii nu le fac. Numai un adevărat pasionat de fotografie își riscă viața pentru o imagine dramatică, cu care nici măcar nu putea spera să obţină vreun premiu prestigios. În 1989, pasiunea lui Lucian Ionică pentru fotografie avea deja o durată însemnată. Pe lângă cenaclurile de literatură de anticipație (science fiction), pe care le frecventa în mod asiduu, el era unul dintre oamenii de bază ai reuniunilor de la cinecluburile de amatori din Timișoara. Prin urmare, faptul că a ales să facă fotografii în câteva dintre cele mai tensionate zile ale Revoluției Române de la Timișoara nu a fost deloc o întâmplare. Atunci, în partea a doua a lunii decembrie 1989, Lucian Ionică nu a vrut numai să fotografieze: ”Evident, am participat din primele zile la revoluție, în mulțimea de oameni care era pe stradă și mi-aș fi dorit să fotografiez și să filmez. Aveam posibilitatea să filmez și pe peliculă în momentul respectiv. Dar, în privința faptului de a filma, mi-a fost frică. Frică din două motive: pe de o parte, puteau să mă vadă manifestanții și să creadă că sunt din partea Securității; pe de altă parte, mă vedeau ceilalți și ziceau: ’A, ce faci? Vrei să ai probleme?’ Ca să filmezi era, în orice caz, foarte riscant.” Riscurile nu proveneau numai din percepția celorlalți cu privire la scopul filmării, ci și din folosirea unei aparaturi voluminoase cum era cea de care dispunea la vremea aceea Lucian Ionică. După cum povestește el mai departe: ”Nu am filmat. Era mai riscant pentru că ar fi presupus o desfășurare logistică mult mai amplă decât cea necesară pentru a face fotografii. Filmatul în sine era mai dificil pentru că o bobină de film – lucram pe peliculă de 16 mm – era de 3 minute. Aceasta însemna că, la fiecare 3 minute filmate, trebuia schimbată bobina. Era mult mai greu și mai complicat. Am ales doar să fac fotografii.”
Evenimentele care, prin precipitare, au provocat Revoluția Română din decembrie 1989, s-au prefigurat la Timișoara încă din data de 15 decembrie. Aceea a fost ziua în care, în Piața Maria, în apropiere de Biserica Reformată lângă care era și casa pastorului László Tőkés, s-au strâns din ce în ce mai mulți oameni, pentru a protesta împotriva deciziei de evacuare și mutare forțată a pastorului protestant în alt oraș. Evenimentele s-au derulat într-o zi de vineri, în partea a doua a zilei și mai ales către seară. Ziua de 15 decembrie 1989 a fost singura în care Lucian Ionică nu a fost pe străzile din Timișoara, ca participant activ la evenimente. În ziua următoare, sâmbătă 16 decembrie, numărul celor adunați în Piața Maria a crescut treptat până când, spre seară, masa amorfă de cetățeni s-a transformat într-o demonstrație împotriva dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. Momentul cheie al acestei metamorfoze a fost cel în care au fost oprite tramvaiele care treceau prin piață, ceea ce a făcut ca toți pasagerii să se alăture manifestanților. Eroul acestei inițiative a fost poetul Ion Monoran, care făcea parte din boema literară timișoreană în ciuda faptului nu avea o educație formală datorită trecutului său problematic marcat de încercarea ratată de a trece fraudulos frontiera pe când era elev de liceu. Începând cu 17 decembrie a început represiunea împotriva manifestanților anticomuniști, dar revolta a continuat în zilele următoare, timp în care cetățenii Timișoarei au rezistat singuri în fața represiunii în speranța că și alte orașe se vor alătura protestului lor. ”Azi în Timișoara, mânie în toată țara,” a fost unul dintre sloganurile scandate de străzile acestui oraș în zilele de 16-22 decembrie. A trebuit să treacă toată această săptămână crucială pentru revoluție, până când Lucian Ionică și-a făcut curaj să fotografieze. Decizia a fost probabil precipitată și de faptul că pe 21 decembrie s-a declanșat revolta populară din București. ”Am început să fac fotografii – nu să și filmez – în 22 dimineața, după ce, în zilele anterioare, am reușit să îmi conving un prieten și un coleg de serviciu să vină cu mine pe stradă când fotografiez. Așa, am gândit atunci, va fi mai sigur; și chiar așa a și fost. Era o formă de protecție și ea a funcționat. Am început să fac fotografii încă de dimineața,” spune Lucian Ionică. Ulterior, în jurul prânzului, Ceaușescu a părăsit împreună cu soția sa sediul central al Partidului Comunist Român cu un elicopter, iar câteva ore mai târziu au fost capturați și arestați în drum spre Târgoviște, unde au fost apoi conduși pentru a fi judecați de un tribunal ad-hoc și executați în ziua de 25 decembrie.
Fotografiile pe care le-a făcut Lucian Ionică în Timișoara în timpul Revoluției din decembrie 1989 au fost realizate pe durata a trei zile: 22, 23 și 24 decembrie. Cele mai multe dintre fotografiile care sunt în această colecție au fost realizate în data de 22 decembrie: exact 101 fotografii. Instantaneele au fost făcute în mai multe locuri cu o simbolistică puternică pentru mișcările revoluționare anticomuniste din decembrie 1989: în centrul Timișoarei - în Piața Victoriei, în fața Operei, și în Piața Libertății, la Cimitirul Săracilor, la Consiliul Județean, la Gara Centrală din Timișoara. Cea mai mare parte a cadrelor fotografice sunt din actuala Piață a Victoriei, care a fost probabil cel mai semnificativ loc legat de momentul victoriei revoluției. Câteva fotografii, foarte emoționante, au fost realizate în incinta unuia dintre spitalele timișorene în care se aduceau răniții Revoluției – fie ei adulți sau copii. Cu câteva excepții, cea mai mare parte a cadrelor fotografice au fost făcute de jos, de la nivelul mulțimilor sau al pâlcurilor de manifestanți. Imaginile au fost realizate cu un aparat Praktica MTL3, fabricat în Republica Democrată Germania. La vremea respectivă acesta reprezenta unul dintre cele mai performante aparate care se puteau procura din magazinele comuniste, dar numai cu condiția să existe o relație specială cu vânzătorul, pentru că asemenea produse erau importate în număr foarte mic, astfel încât oferta era mereu mult sub cerere, iar marfa se vindea numai ”pe sub mână,” cum se spunea pe-atunci. Fotografiile au fost integral alb-negru, filmele color erau o raritate sun comunism. Lucian Ionică este și cel care a asigurat prelucrarea și developarea acestor fotografii, în laboratorul personal. Negativele fotografiilor cu instantanee ale Revoluției Române realizate de Lucian Ionică au fost depozitate în locuința personală a acestuia.
Cele peste 100 de fotografii și filme care conțin cea mai mare parte a patrimoniului colecției private de imagini de la Revoluția din decembrie 1989 din Timișoara aflată în posesia lui Lucian Ionică au stat pentru multă vreme exclusiv în locuința particulară a posesorului acestei colecții, fără a avea vreun impact public. ”Pentru o perioadă îndelungată, după ce le-am făcut, au stat frumos într-o cutie, la mine acasă, în ceea ce am putea numi o arhivă privată. Au stat acolo chiar ani buni, fiindcă, din punctul meu de vedere, nu a existat un context suficient de puternic pentru a fi scoase în public,” spune posesorul acestei colecții. Abia în 2014, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la revoluție, aproximativ o treime dintre fotografii au fost expuse într-un loc public, în cadrul unei expoziții care a avut un ecou semnificativ în orașul Timișoara. Ulterior, au fost mutate într-un alt loc public, la Memorialul Revoluției din Timișoara, cu statutul actual de exponate permanente. Filmele originale, precum și fotografiile originale care au fost developate de pe aceste filme se află în continuare în spațiul privat al lui Lucian Ionică.
