Colecția privată Doina Cornea oglindeşte activitatea complexă şi diversă a uneia dintre cele mai active şi consecvente voci critice din România comunistă, care a reuşit să lanseze, să organizeze şi să aducă la cunoştinţa publicului o serie de inițiative prin care s-a opus politicilor abuzive şi încălcării drepturilor omului de către regimul Ceauşescu. Această colecție reprezintă o sursă de informare deosebit de valoroasă privind reconstituirea biografiei Doinei Cornea, mai ales a anilor de formare, a perioadei activității sale de disidență şi a represiunii din partea autorităților comuniste, dar şi a implicării sale în edificarea unei societăți civile după căderea regimului comunist. Colecția oferă, de asemenea, o voce alternativă la documentele emise de poliția secretă, care a făcut tot posibilul să o discrediteze şi delegitimeze.
Istoria colecției private Doina Cornea este marcată de traiectoria biografiei creatoarei sale, de la o tânără şi puțin cunoscută asistentă universitară la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca la disidenta proeminentă, cu reputație internațională, din anii 1980, care a opus o rezistență curajoasă politicilor regimului Ceauşescu pentru aproape un deceniu şi care a inspirat alte inițiative de opoziție faţă de dictatură. Pornind de la această traiectorie personală, pot fi identificate trei perioade de turnură în istoria colecției. Prima perioadă, cuprinsă între sfârşitul anilor 1970 şi începutul anilor 1980, este una în care Doina Cornea a început să conteste politicile regimului Ceauşescu în domeniile culturii şi educației prin cursurile sale non-conformiste, ținute la Universitatea din Cluj, precum şi prin prima scrisoare deschisă difuzată de Radio Europa Liberă (REL) în august 1982. Al doilea moment cheie este reprezentat de luna noiembrie 1987, când Securitatea a arestat-o şi, în decursul perchezițiilor domiciliare, poliția secretă a confiscat mai multe manuscrise şi obiecte personale. Majoritatea acestor piese nu au fost niciodată returnate proprietarului lor de drept. Deşi Securitatea a aşteptat ca măsurile sale represive dure să o intimideze şi să o facă să înceteze activitățile de disidență, Doina Cornea a intensificat de fapt inițiativele de opoziție după eliberarea sa din arest în decembrie 1987 şi, mai mult, a ajuns să beneficieze de o reputație internațională. Ultima perioadă de turnură a avut loc din decembrie 1989 până august 1990, când Doina Cornea a trecut de la activitatea de disidență la asumarea unui rol activ în edificarea societății civile în România post-comunistă. În august 1990, Doina Cornea a înființat la Cluj împreună cu alți intelectuali “Forumul Democrat Antitotalitar din România,” urmând tendința din societățile central europene de a iniția organizații ale societății civile prin care să fie consolidat procesul de democratizare.
Conform mărturiilor Doinei Cornea de după 1989, activitatea sa de disidență a avut mai multe fundamente şi surse de inspirație. După ce fiica sa Ariadna Iuhas (ulterior căsătorită Combes), ajunsă în Franţa cu ocazia unei burse în anul 1976, a ales să rămână în străinătate, Cornea a putut beneficia de un canal de comunicare direct cu Occidentul. Încă de dinainte de acest moment, cu ocazia vizitei sale în Franța din 1972, viitoarea disidentă a avut ocazia să devină conştientă de diferențele dintre situația individului în societățile din cele două blocuri. După 1989, Doina Cornea a relatat următoarea revelație avută cu ocazia vizitei din Franța din 1972: „Atunci, mi-am spus, am avut ocazia să mă privesc, mutilată de reflexele mele de sclav, în oglinda oamenilor liberi. M-am întors acasă şi, din clipa aceea, a început să îmi fie ruşine să mai trăiesc ca înainte. Mi-am pierdut pur şi simplu liniştea. Dar ca să fac ce am început să fac din 1982, mi-au trebuit zece ani. Zece ani mi-au trebuit ca să ajung să-mi înfrâng frica, ca să ajung liberă înlăuntrul ființei mele” (Cornea 2006, 7).
După 1976, prin intermediul fiicei sale Ariadna Combes, Cornea a avut acces la cărți şi ziare occidentale, care nu erau accesibile în România comunistă şi care au exercitat o influență puternică asupra evoluției sale intelectuale. De asemenea, un impact puternic au avut cărțile unor intelectuali români din exil, precum Mircea Eliade, dar şi cele ale a filosofului român Constantin Noica (rămas în țară). Aceşti autori au modelat perspectiva critică a Doinei Cornea privind materialismul marxist-leninist promovat de discursul oficial al regimului şi au influențat convingerile acesteia că valorile spirituale trebuie să primeze. În această privință, conform mărturiei Doinei Cornea, activitatea sa de opoziție a fost influențată într-un mod decisiv de convingerile sale religioase: „Credința m-a ajutat să relativizez dominația politicii” (Cornea 2006, 48). O sursă de inspirație pentru activitatea sa de disidență au reprezent-o şi modelele unor opozanți precum Paul Goma, Vasile Paraschiv şi Dorin Tudoran, despre a căror activitate a auzit prin intermediul emisiunilor Radio Europa Liberă (REL).
Achiziția de cărți şi ziare occidentale prin intermediul fiicei sale Ariadna Combes a fost o sursă cheie pentru biblioteca personală a Doinei Cornea, care reprezintă o componentă importantă a întregii sale colecții private. Unele dintre aceste cărți au circulat în rândul prietenilor, rudelor şi a studenților acesteia într-o perioadă în care regimul comunist din România devenea din ce în ce mai izolat, nu doar în raport cu țările occidentale, dar şi în raport cu alte țări ale Blocului Estic. Pentru a face mai accesibile unele dintre aceste cărți studenților, Doina Cornea a tradus din franceză în română şi a distribuit aceste traduceri sub forma unor publicații samizdat. Cazul cel mai cunoscut este cartea L’épreuve du labyrinthe: Entretiens avec Claude-Henri Rocquet (Eliade and Rocquet 1978), care reprezintă un volum de interviuri cu Mircea Eliade realizate de Claude-Henri Rocquet. Cu ajutorul fiului ei, Leontin Horațiu Iuhas, şi a unor prieteni apropiați, Cornea a reuşit să distribuie aproximativ 100 de exemplare din această publicație samizdat (Cornea 2009, 188-190). Unul dintre exemplare a fost confiscat de Securitate în timpul percheziției domiciliare din noiembrie 1987, iar altul a fost donat la sfârşitul anilor 1990 Memorialului Sighet.
O altă parte a colecției private Doina Cornea este formată din corespondența acesteia cu instituții, personalități culturale şi politice, prieteni şi rude. Această parte a colecției include, de asemenea, versiuni inițiale şi finale ale celebrelor sale scrisori deschise către REL din perioada iulie 1982 – decembrie 1989, care au fost arhivate într-un biblioraft dedicat lor de către Leontin Horaţiu Iuhas. Unele dintre aceste versiuni au fost confiscate de Securitate şi nu au mai fost niciodată returnate proprietarului lor de drept. Corespondența Doinei Cornea din anii 1980 reprezintă una dintre părțile cele mai importante ale colecției deoarece ne oferă o incursiune în contextul intelectual şi politic în care celebrele scrisori deschise au fost redactate şi trimise în Occident. De asemenea, acestea ne oferă informații privind rolurile cheie jucate de fiica sa, Ariadna Combes, în stabilirea unui contact de comunicare eficient cu Occidentul, şi de fiul acesteia, Leontin Horaţiu Iuhas, în susținerea morală şi logistică a activităților sale de opoziție. În plus, această corespondență ne ajută să evaluăm riscurile politice pe care Doina Cornea şi le-a asumat prin scrierea şi trimiterea către REL a scrisorilor deschise, care au creat o adevărată emulație în rândul acelor foarte puțini, care au avut curajul să se opună dictaturii în anii 1980. Spre exemplu, scrisoarea de protest a Doinei Cornea împotriva demolării satelor din România, ca parte a programului de aşa-zisă „sistematizare rurală,” a obținut susținerea lui Iulius Filip (un muncitor din Cluj, care a adresat în 1981 o scrisoare deschisă de susținere a sindicatului liber polonez Solidaritatea) şi a unui grup de muncitori din Zărneşti. Aşa-zisul program de „sistematizare rurală,” care a fost intensificat de Ceauşescu la sfârşitul anilor 1980, a reprezentat o politică care viza restructurarea majorității satelor româneşti. Doinei Cornea i s-a cerut în mai 1989 de către mai sus amintitul grup de muncitori din Zărneşti să îi susțină cu sfaturi şi să îi ajute să contacteze mass media occidentală. Această inițiativă de a o contacta pe Doina Cornea a fost înăbuşită imediat de Securitate. Chiar şi aşa, aceasta a reprezentat una dintre puținele rețele colective de opoziție împotriva regimului Ceauşescu, având în vedere că majoritatea inițiativelor de opoziție din România anilor 1980 au fost unele solitare (Petrescu 2013). Principalul rezultat al acestei acțiuni colective a fost scrisoarea deschisă de protest intitulată: “Opriți dărâmarea satelor,” adresată lui Nicolae Ceauşescu şi semnată şi de alte douăzeci şi şapte de persoane. Textul scrisorii a fost difuzat în cadrul emisiunilor REL în septembrie 1988 şi ulterior a fost publicat în ziarul francez Le Monde (Cornea 2006, 220).
Doina Cornea nu doar a întreprins cu succes crearea unor canale de comunicare cu Occidentul prin intermediul cărora aceasta a trimis faimoasele scrisori de protest, dar a reuşit, de asemenea, să acorde interviuri unor jurnalişti occidentali, în ciuda eforturilor intense şi disperate ale Securității de a o izola. Jurnalistul belgian Josy Dubié, pe care l-a întâlnit întâmplător în Cluj, a reuşit să treacă de două ori de barierele create de Securitate şi miliție, realizând un interviu cu Doina Cornea, pe care l-a inclus în filmul documentar foarte critic privind regimul Ceauşescu, intitulat Dezastrul roşu (Cornea 2002). Acest film documentar, precum şi acela regizat de ziaristul Christian Duplan, difuzat de televiziunea franceză în decembrie 1987 (care includea, de asemenea, un interviu cu Doina Cornea), a impus-o pe Doina Cornea pe scena internațională şi a atras atenția mass mediei occidentale privind politicile abuzive ale regimului Ceauşescu (Deletant 1995, 264). Atitudinile sale critice privind „sistematizarea rurală” au inspirat inițiativa intitulată Opération Villages Roumains (OVR), o rețea transnațională lansată de membri ai exilului românesc, de activişti belgieni şi francezi, care s-a opus mai sus menționatelor demolări ale satelor din România, planificate de regimul Ceauşescu. Activitatea acestei rețele a pornit inițial din Belgia, dar a devenit prezentă şi în Franța, Elveția şi în alte state occidentale. Metoda principală de a descuraja demolările a fost „adoptarea” simbolică a unor sate româneşti aflate în pericol de a fi demolate de către comune rurale din Occident.
Colecția privată Doina Cornea include, de asemenea, extrase din presa occidentală şi românească privind activitatea sa de opoziție sau cu caracter civic de dinainte şi de după 1989, interviuri în format video şi audio acordate jurnaliştilor străini şi români, precum şi copii ale mai sus menționatelor filme documentare realizate de Josy Dubié şi Christian Duplan. Extrasele din presă reflectă ecourile internaționale ale activității de disidență a Doinei Cornea, recunoscută prin intermediul unor premii prestigioase precum: Comandor al Legiunii de Onoare, acordat de autoritățile franceze, şi titlul de Doctor Honoris Causa a Universității Libere din Bruxelles. Aceste premii fac parte, de asemenea, din piesele colecției.
O altă categorie de piese ale colecţiei este formată din fotografii. Majoritatea acestor piese au fost realizate de rude sau prieteni şi reflectă viaţa de zi cu zi a unui intelectual român în perioada comunistă şi post-comunistă. Unele dintre aceste fotografii sunt din anii 1980 şi reflectă atmosfera încărcată a acelei perioade, când Doina Cornea a fost pusă sub o atentă supraveghere de către Securitate, iar mai târziu, la sfârşitul anilor 1980, aceasta a fost practic în arest la domiciliu. Între aceste fotografii există o serie de mai mult de doisprezece fotografii, care au o istorie aparte, ce ilustrează contradicţiile ieşirii României de sub dictatura lui Ceauşescu şi dificultăţile tranziţiei post-comuniste. În ziua de 21 decembrie 1989, când revolta populaţiei a izbucnit la Cluj (între timp, revoluţia începuse deja la Timişoara şi ulterior la Bucureşti), Doina Cornea a devenit unul dintre liderii populaţiei revoltate a Clujului şi un purtător de cuvânt neoficial al acesteia. În această poziţie, Doina Cornea a avut câteva întâlniri cu conducerea Armatei a IV-a (care îşi avea cartierul general la Cluj-Napoca) după 22 decembrie 1989, când armata română a trecut de partea revoluţionarilor. În acest context marcat de evenimentele tragice din decembrie 1989, Ministerul Apărării Naţionale a preluat oficial custodia arhivelor fostei Securităţi. Conform relatărilor fiului acesteia, Leontin Horaţiu Iuhas, după data de 22 decembrie 1989, Doina Cornea a participat la mai multe întâlniri cu conducerea Armatei a IV-a. În timpul uneia dintre aceste întâlniri, în vederea dovedirii adeziunii la cauza revoluţiei anti-comuniste şi ca un gest de bunăvoinţă faţă de cunoscuta dizidentă, comandantul Armatei a IV-a a invitat-o pe Cornea să aleagă documente care o interesau din dosarul informativ creat de Securitate pe numele acesteia (Interviu cu Leontin Horațiu Iuhas). Acest gest poate fi înţeles ca o încercare a conducerii Armatei a IV-a de a câştiga simpatia disidentei, în contextul în care trupele locale au participat iniţial la înăbuşirea protestelor din 21 decembrie 1989 (Adevărul 2009). La început, Doina Cornea a refuzat să ia documente din propriul dosar. Numai după insistenţele generalului Iulian Topliceanu, comandantul Armatei a IV-a, care a spus că toate documentele sunt în mai multe exemplare, Doina Cornea a luat câteva fotografii realizate de Securitate în timpul supravegherii ei atente (Interviu cu Leontin Horațiu Iuhas).
Deoarece Doina Cornea era o figură marcantă a disidenţei româneşti, aceasta a devenit una dintre ţintele predilecte ale Securităţii, care a ţinut-o sub o atentă supraveghere în decursul anilor 1980, a arestat-o şi a interogat-o în perioada noiembrie-decembrie 1987. În timpul percheziţiilor domiciliare din noiembrie 1987, piese cheie ale colecţiei sale private au fost confiscate de Securitate şi au fost arhivate în dosarul penal în vederea dovedirii activităţii sale împotriva regimului. Astfel, ca în multe alte cazuri, artefacte valoroase ale opoziţiei culturale au fost transferate abuziv de la proprietarii de drept în custodia Securităţii. Spre deosebire de acest curs des întâlnit al evenimentelor, transferul în decembrie 1989 a unor piese din dosarul informativ creat de Securitate în posesia unei victime a acestei temute instituții, facilitat de un vacuum al cadrului legal privind arhivele poliţiei secrete, reprezintă o situaţie aparte. În general, a fost o situaţie excepţională ca o victimă a Securităţii să aibă acces la propriul dosar informativ şi să poată obţine piese din acesta înainte de transferul legal al acestor arhive de la Serviciul Român de Informaţii în custodia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) în anii 2000. După acest prim contact cu propriul dosar informativ creat de Securitate din decembrie 1989, Doina Cornea şi-a accesat dosarele create de Securitate pe numele ei în 2005 - într-o perioadă în care CNSAS a primit gradual în custodie cea mai mare parte a arhivelor fostei poliţii secrete - şi a solicitat realizarea unor fotocopii, care au fost incluse apoi în colecţia sa privată.
Între cele mai valoroase documente ale colecției private Doina Cornea se numără şi jurnalul ținut de cunoscuta disidentă începând cu sfârșitul anilor 1940 și până în anii 2000. Jurnalul constă din mai multe caiete cu notițe. Acest manuscris oferă o incursiune în viața de zi cu zi a unui intelectual român care a trecut de la o viață liniştită în anii 1970 la una dedicată unei opoziții curajoase față de una dintre cele mai represive dictaturi din Blocul Estic. Jurnalul portretizează viața interioară a disidentei, contextul în care aceasta a luat o serie de decizii cheie şi a redactat documentele cele mai importante, felul în care aceasta a înfruntat acțiunile represive ale autorităților, precum şi supravegherea sufocantă a poliției secrete sau motivațiile implicării sale în societatea civilă românească post-comunistă. Caietele de la sfârşitul anilor 1980 (perioadă în care activitatea ei de opoziție a fost cea mai intensă) au fost publicate în 2009 cu titlul: Doina Cornea, Jurnal. Ultimele caiete, Bucureşti: Fundaţia Academia Civică, 2009.
În concluzie, colecția privată Doina Cornea reprezintă una dintre cele mai complexe şi valoroase colecții privind opoziția culturală față de regimul comunist din România deoarece oglindeşte activitatea creatoarei sale, care pentru aproape un deceniu s-a opus politicilor regimului Ceauşescu în diferite domenii, de la educație la aşa-zisa „sistematizare rurală.” Colecția oferă o voce alternativă la cea furnizată de arhivele instituțiilor de stat, care au emis sau colectat documente privind pe Doina Cornea pentru a supraveghea, discredita şi reprima pe această disidentă proeminentă din România comunistă. Piesele colecției sunt o importantă sursă de documentare pentru reconstituirea anilor formativi ai Doinei Cornea, a contextului intelectual şi politic în care cele mai importante scrisori deschise şi traduceri samizdat au fost redactate, a rețelelor transnaționale create de aceasta pentru a-şi trimite mesajele în Occident, precum şi a implicării sale în societatea civilă românească post-comunistă.
