Episcopii greco-catolici care activau în clandestinitate au trimis lui Ceauşescu în octombrie 1989 un memoriu în care solicitau ca statutul oficial al Bisericii Greco-Catolice Române, pierdut în decembrie 1948, să fie restabilit. După ce Biserica Greco-Catolică a fost suprimată de regimul comunist în decembrie 1948, ierarhii bisericii, precum şi numeroși preoţi și credincioși au continuat să îşi practice confesiunea în mod clandestin. Activitatea religioasă clandestină a continuat până la căderea regimului comunist.

În decursul anilor 1980, conducerea Bisericii Greco-Catolice a lansat o serie de iniţiative, care au avut ca scop redobândirea statutului oficial. Aceste iniţiative au fost încurajate de discuţiile privind soarta Bisericii Greco-Catolice Ucrainiene din Uniunea Sovietică desfășurate în decursul anului 1989, care au dus la recâştigarea statutului de cult recunoscut de stat în decembrie 1989. În acest context marcat de reformele iniţiate de Mihail Gorbaciov, liderii Bisericii Greco-Catolice Române au solicitat lui Ceauşescu  ca situaţia bisericii lor să fie discutată la al XIV-lea Congres al PCR, care era planificat să aibă loc în noiembrie 1989, în vederea recăpătării statutului de cult oficial. În această privinţă, ierarhii greco-catolici au invocat constituţia RSR. Articolul 30 al Constituţiei din 1965 stipula că: “Libertatea conştiinţei este garantată tuturor cetăţenilor Republicii Socialiste România” (ACNSAS, Fond Documentar, dosar D 69, vol.1, ff. 45-46).

În plus, ierarhii greco-catolici au avut curajul să menţioneze acţiunile represive ale autorităţilor comuniste din primele două decenii ale regimului, dar şi hărţuielile la care erau supuşi preoţii şi credincioşii greco-catolici în anii 1980. Securitatea a reuşit să confişte o copie a acestui document şi l-a ataşat la un dosar din cadrul Fondului Documentar pentru a ilustra activităţile considerate „anti-statale” ale liderilor religioşi greco-catolici.