COURAGE

interconectarea colecțiilor

Autor: György Mészáros

Religia, bisericile (comunitățile) și regimul

„Religia este opiumiul al poporului”. Aceasta este una dintre cele mai citate propoziții ale lui Karl Marx, însă este adesea citată incomplet și fără context. Marx a vrut să analizeze modul în care religia funcționează ca o ideologie care ajută la acceptarea structurilor ierarhice în societate. Ulterior, această analiză filosofică a fost folosită ca o justificare ideologică pentru politicile regimurilor socialiste împotriva religiei și bisericilor. Este adevărat că una dintre bazele acestor politici a fost această ideologie ateistă, care a prezentat religia ca un factor negativ în construirea societății socialiste. Dar, pe de altă parte, aceste politici au fost legate și de factori istorici și circumstanțe socialefoarte complexe, și nu au fost motivate doar de ideologii. Unii dintre acești factori au fost:

• influența Uniunii Sovietice (punând în practică politicile împotriva bisericilor sau, în cazul României, construirea de relații bune cu Biserica Ortodoxă);
• influența socială și politică ridicată și proprietățile mari ale anumitor biserici înainte de 1945 (datorită unei „economii socialiste” bazată pe proprietatea statului, statul a naționalizat proprietățile bisericești);
• importanța influențării mentalității oamenilor în planul vieții cotidiene (în special, a clasei muncitoare);
• necesitatea dezvoltării unei noi elite colaborative, etc.

Măsurile ar putea fi considerate acțiuni politice împotriva comunităților religioase din motive politice (uneori mai mult decât ideologice). Această interpretare este susținută de faptul că au existat strategii foarte diferite de a trata religia și bisericile în momente diferite și în contexte localediferite. Este imposibil să conturăm doar un singur model pentru întreaga regiune și pentru întreaga perioadă. De exemplu, în România, după 1947, partidul comunist și statul au considerat Biserica Ortodoxă Română ca un aliat, care putea contribui la menținerea unei relații bune cu Uniunea Sovietică prin legăturile dintre Biserica Română și Biserica Ortodoxă Rusă. Această relație, cu influența sa ridicată, a fost utilă și în răspândirea ideologiei comuniste. Biserica Catolică, pe de altă parte, în România și în alte țări, a fost văzută ca mâna politică a Vaticanului și a suferit persecuții serioase. Diferitele strategii s-au datorat diferitelor structuri care au caracterizat diferitele comunități. Biserica Catolică își avea conducătorul în afara țării, iar Papa era considerat unul dintre cei mai importanți dușmani ai regimului, în timp ce anumite ordini religioase catolice (iezuiți, franciscani, salesieni, etc.) își aveau centrele lor în Roma sau în țări occidentale și, astfel, purtau posibilitatea unei „influențe străine periculoase (occidentale)”. Bisericile protestante nu erau centralizate, iar bisericile ortodoxe aveau propriile lor patriarhii naționale, cu o anumită legătură cu comunitatea ortodoxă.

Este interesant să vedem cum diferiți alți factori erau în legătură cu problemele religioase. Colecția Serviciului Securității Statului Croat (poliţia secretă din Croaţia din perioada Iugoslaviei comuniste) privind Comunitățile Religioase menționează incitarea la ura etnică ca „activitate ostilă” a bisericii. Deși este, cu siguranță, o descriere distorsionată a ceea ce sa întâmplat cu adevărat în biserici, este adevărat că diferențele etnice și religioase erau adesea corelate. Cazul minorității turce din Bulgaria nu oferă doar un exemplu al acestei conexiuni, dar arată și modul în care politica regimului față de anumite grupuri s-a schimbat fundamental în timp.

În ciuda diferitelor abordări, există unele strategii specifice din partea regimului și câteva strategii specifice (modalități de abordare a situațiilor) din partea comunităților religioase. Acestea din urmă fac parte din istoria mai largă a opoziției culturale, în care comunitățile religioase au avut un rol important în toate țările. Scopul acestei lecții este de a vă ajuta să înțelegeți câteva strategii specifice ale regimului socialist față de religie și comunitățile religioase și să studiați diferite exemple de opoziție culturală ale acestor comunități.

Control și restricții

În fiecare dintre țările implicate în proiect a existat o strategie puternică din partea regimului de a controla diferitele comunități religioase și de a le restrânge activitățile. Majoritatea proprietăților și instituțiilor bisericești au fost naționalizate, activitățile educaționale au fost limitate, presa bisericească a fost supravegheată și de cele mai multe ori, ierarhia bisericii a fost, de asemenea, pusă sub control. Regimul a prezentat limitarea puterii organizațiilor religioase în chestiuni de stat (educație, proprietatea instituțiilor mari) ca un proiect de modernizare care separa statul și biserica. În realitate, statul și partidul exercitau atât de mult control asupra organizațiilor religioase și au permis atât de puțină autonomie, încât, în loc de separarea propusă, statul pur și simplu controla organizațiile religioase. Libertatea indivizilor de a-și exercita religia a fost, de asemenea, limitată. Una dintre politicile restrictive a fost desființarea anumitor comunități. Biserica Greco-Catolică din România a fost forțat încorporată în Biserica Ortodoxă Romană (vezi povestea Donei Cornea). Ordinelor religioase catolice (ca iezuiții, franciscani, salesieni), comunităților de călugări și călugărițe li s-a interzis să existe și să lucreze în Cehoslovacia și în statele sovietice. Bisericile sau mișcările mai mici (adesea considerate secte) erau și comunități ilegale, de asemenea (de exemplu, grupul Frăția Albă Universală din Bulgaria). În Ungaria,doar trei ordine de călugări (benedictinii, franciscanii și piariștii) și o comunitate de călugărițe (SurorileȘcolare) li s-au permis să funcționeze fiecare având câte două școli confesionale. În alte țări, precum Polonia și în statele din Iugoslavia, ordinelor li s-a permis să activeze, dar cu anumite limitări (de exemplu, ele nu puteau avea școli). Serviciile securității statului,adeseori, supravegheau și controlau grupurile religioase și consemnau activitățile lor „periculoase”. Un exemplu al acestei activități se regăsește în Croația (Colecția Serviciului Securității Statului) și aici. Exemple interesante pentru cazul Ungariei privind supravegherea secretă a unei „secte” (comunitatea creștină) pot fi găsite aici și aici. Securitatea de Stat Maghiară (poliţia secretă din Ungaria comunistă) a recrutat, de asemenea, informatori dintre liderii religioși și a creat o atmosferă de teamă în care nu se știa dacă un alt membru sau lider al comunității trimitea rapoarte despre conversațiile și activitățile lor. Alte mecanisme de control, mai puțin restrictive, au fost dezvoltate mai târziu în unele țări, iar acest lucru a fost în special adevărat în perioada consolidării regimului comunist. Odată cu alegerea lui Ioan al XXIII-lea, Vaticanul și-a schimbat politica și a încercat să colaboreze cu țările socialiste: această nouă tendință a fost numită Ostpolitik-ul Vaticanului. Un exemplu al acestei consolidări în Croaţia, în perioada existenţei Iugoslaviei comuniste, este Comisia pentru Problemele Religioase a Adunării Municipale din Vinkovci, care a urmărit activitățile comunităților religioase și a acționat, ulterior, ca promotor al dialogului dintre biserică și stat pe teritoriul municiăaliţăţii Vinkovci.

Cu toate acestea, este important de menționat că în alte țări (în special în Uniunea Sovietică) controlul represiv a rămas puternic, chiar și în această perioadă. Anumitor denominațiili s-a refuzat dreptul de a exista și au fost forțate să se alăture altor comunități (cum ar fi greco-catolicii din România menționați mai sus sau penticostalii care au trebuit să se alăture baptiștilor din Letonia, etc.) sau au fost, pur și simplu, considerate secte ilegale.

În mai multe țări, statul a controlat atât nominalizarea, cât și activitatea episcopilor catolici. În Ungaria, lângă fiecare episcop era un funcționar de stat desemnat de Oficiul de Stat pentru Problemele Bisericești, care îi controla activitățile. Ei erau cunoscuți în argoul catolic ca „episcopii cu mustață” (preoții catolici nu purtau de obicei mustăți la vremea respectivă, așa că această expresie indică faptul că funcționarul de stat era un laic care conducea eparhia ca și cum ar fi fost episcop).

Pe lângă controlul bisericilor, statul și partidul au făcut propagandă anti-religioasă, prezentând bisericile, liderii bisericilor și credințele religioase într-o lumină negativă, ca oprimând și sărăcind  poporul. Puteți găsi aici exemple de propagandă anti-religioasă sovietică.

Persecuţia

Controlul și persecuția au mers mână în mână, deși linia dintre cele două nu este întotdeauna ușor de definit. Condamnări la moarte, asasinate, deportarea, condamnarea și tortura liderilor religioși sau a membrilor comunității proeminentear trebui, cu siguranță, considerate o persecuție. Unele dintre mecanismele de control menționate în capitolul precedent au fost însoțite și de persecuții clare, cum ar fi încorporarea forțată a Bisericii Greco-Catolice din Transilvania în Biserica Ortodoxă Română sau abolirea ordinelor religioase în Cehoslovacia și Ungaria prin deportări, relocări, condamnări. Liderii religioși au fost adesea condamnați în urma unor așa-numite procese spectacol, cele mai cunoscute fiind proceselecardinalilor József Mindszenty în Ungaria și Alojzije Stepinac în Croația. Mindszenty a fost un adversar puternic și ferm al regimului comunist și a devenit un simbol al rezistenței pentru o mulțime de comunități religioase.

Persecuția deschisă a fost mai pronunțată la început, sau în anii 1950 în majoritatea țărilor. Un document din arhivele poliţiei secrete Iugoslave oferă, de exemplu, o imagine de ansamblu a funcționarilor religioși condamnați în Croația între anii 1944-1951. Clericii și alți lideri sau membri ai comunității religioase au fost întemnițați, torturați, deportați sau atacați pe stradă, un exemplu fiind arhiepiscopul sloven Anton Vovk, căruia activiștii comuniști i-au dat focîn 1952. Cu toate acestea, persecuția a rămas puternică, mai ales în statele Uniunii Sovietice, iar execuțiile, uciderile și condamnările au continuat chiar și în perioada socialismului târziu. În Polonia, părintele Jerzy Popiełuszko, de exemplu, a fost asasinat în 1984.

Coexistență și colaborare

În ciuda restricțiilor și a amenințării cu desființarea, comunitățile religioase au continuat să trăiască sub regimuri socialiste. Alături de rezistență și opoziție (vezi partea următoare), comunitățile au reușit să găsească modalități de a supraviețui, de a coexista sau chiar de a colabora cu sistemul. Chiar și în condiții dure au fost făcute încercări de a găsi căi de coexistență, lucru demonstrat prin scrisoarea (din 1959) a unui preot lituanian, părintele Aliulis.

Părintele Vaclovas Aliulis

Diferitele strategii de coexistență au fost:

• desfășurarea activității instituțiilor și organizațiilor existente (biserici, școli, facultăți teologice, organizații și comitete bisericești acceptate);
• conservarea memoriei: arhivarea (Arhiva Bisericii Negre  și Emilian Cioran în România),
• activități legale (permise) de presă și publicare,
• construirea de noi clădiri bisericești sau restaurarea celor vechi, precum Biserica Neagră din Brașov.

Turnul Negru și Biserica Neagră din Brașov: Vedere panoramică de pe dealul Warthe, 1936. Sursa: https://orasulmemorabil.ro/biserica-neagra-4)

Ultima colecție oferă o incursiune într-o povesteextinsă și interesantă, în care pot fi urmărite strategii foarte diferite ale regimului socialist: restricții, control, toleranță și colaborare. Povestea reprezintă, de asemenea, unul dintre cazurile rare în care regimul socialist a permis unei minorități naționale locale să-și urmărească propria inițiativă, fiind, în același timp, reprezentativă pentru legăturile dintre religiozitate și etnie.

Unii lideri și reprezentanți religioși au trecut dincolo de supraviețuire și coexistență și au colaborat cu regimul (autoritățile statului, partidul comunist). În mai multe țări (Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Slovenia, Croația, Bosnia-Herțegovina), de exemplu, mișcări ale preoților catoliciau fost create pentru a servi la construirea unei biserici naționale loiale regimului, în opoziție față de Vatican și adesea față de episcopi. Aceste mișcări erau un grup variat; erau preoți care erau entuziasmați de anumite idei comuniste sau care erau în contact cu partidul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial; alții au fost forțați să intre în mișcare prin șantaj sau tortură; erau unii care s-au alăturat din cauza faptului că erau în opoziție față de episcopul lor; și, în sfârșit, aceia care erau convinși că prin acest compromis ar putea să mențină o anumită autonomie și să aibă mai multe oportunități pentru activitățile bisericești. O altă metodă de colaborare a fost aceea de a fi un agent secret al serviciilor de securitatea statului în interiorul bisericii. Câțiva ani mai târziu, mai mulți lideri ai bisericii au fost dezvăluiți, de asemenea, ca agenți secreți. Deși este important de menționat că membrii clerului maghiar nu a fost suprareprezentat între informatorii securității statului, cifrele citate în Registru sunt impresionante: conform Arhivei Securității Statului Maghiar (poliţia secretă din Ungaria comunistă) în total 1.799 spioni au fost recrutați din cadrul bisericilor și „în jurul anului 1970, mai mult de 60% din Episcopia maghiară era fromată din informatori, iar cel puțin 80% dintre arhiepiscopii aleși după 1969 au fost, de asemenea, agenți”. Szilárd Keresztes, episcop al eparhiei greco-catolice din 1988 și până în 2007, fusese anterior agent.

Aceste revelații au generat discuții serioase în biserică și în societate cu privire la modul de abordare a trecutului comunităților religioase divizate în timpul regimului socialist. Cei care au fost persecutați și cei care au contribuit la persecuție erau membri ai aceleiași comunități. Unii oameni au rezistat încercărilor de colaborare. Aurel Cioran, de exemplu, a refuzat să colaboreze cu Securitatea, în ciuda faptului că statul i-a permis să-și viziteze fratele la Paris.

Opoziție și rezistență

Cardinalul József Mindszenty, Arhiepiscop de Esztergom

Am văzut deja exemple de rezistență și opoziție. Cei care au fost condamnați, torturați sau uciși (cum ar fi Mindszenty și Popiełuszko) au devenit uneori figuri cheie și simboluri ale rezistenței pentru diferite tipuri de opoziție culturală.

Reverendul Jerzy Popiełuszko, de Erazm Ciołek

În perioadele persecutărilor și restricțiilor severe, multe comunități și lideri religioși și-au continuat munca în ilegalitate. Un mod clandestin de viață a devenit o normă pentru o mulțime de comunități, congregația calvină interzisă pentru tineret a lui Pasarét din Ungaria fiind un exemplu. Călugării și călugărițele religioase și-au desfășurat în secret rugăciunile, întâlnirile, adunările lor sau cu alți credincioși (inclusiv tineri, cu carele-a fost interzis să lucreze). Au existat rețele clandestine cu lideri desemnați în secret, cu publicații religioase de samizdat și cu activități diferite (de exemplu: refugii spirituale camuflate ca excursii montane). Aceste rețele au avut, adesea, legături cu centrele și comunitățile din străinătate și, la rândul lor, au primit ajutor. Se poate să se fi făcut încercări de a comunica cu „lumea occidentală” (și cu bisericile), dar acest lucru nu ar fi fost ușor datorită controlului strict al frontierelor. Păpușa Doinei Cornea, prin care dizidenta a scos ilegal în străinătate texte descriind condițiile comunității greco-catolice din România, este un exemplu de soluționare creativă a acestei probleme.

Păpușa Doinei Cornea în Muzeul Sighet (Sursa: Colecția UB de fotografii COURAGE Autor: Cristina Petrescu)

Doina Cornea. Sursa: http://epochtimes-romania.com/news/doina-cornea-intotdeauna-vine-o-generatie-care-spala-pacatele-generatiei-anterioare—63704

Alte tipuri de comunități clandestine au continuat să existe și să funcționeze, cum ar fi grupul esoteric al Frăției Albe Universale menționat mai sus sau minoritatea turcă din Bulgaria (aceasta din urmă a luptat pentru drepturile omului și drepturile religioase).

S-au născut, de asemenea, și comunități noi. În Ungaria, mănăstirea clandestină a călugărițelor cisterciene fondată de Ödön Lénárd și Ágnes Tímár și de Comunitatea de bază Bokor fondată și condusă de piaristul György Bulányi. Aceasta din urmă era o comunitate extinsă și importantă care a reprezentat o formă alternativă de practicare a credinței catolice în cadrul comunităților mici. Această comunitate se afla, de asemenea, în opoziție cu ierarhia catolică locală și Sfântul Scaun.

György Bulányi în 1968

Mulți dintre dizidenții, care au continuat cu munca lor secretă sau au fost lideri în aceste comunități, s-au confruntat cu perspectiva privării de libertate, relocării sau chiar execuției. Ödön Lénárd, co-fondator al Mănăstirii Cisterciensis din Kismaros, a fost preotul care s-a aflat în închisoare pentru cea mai lungă perioadă de timp din țară. Corespondența cu fratele său demonstrează rezistența sa spirituală de-a lungul anilor în închisoare.

Opoziția a fost, adesea, încurajată și ajutată din străinătate. Clerul din emigrație și unele organizații au încercat să influențeze politic grupurile religioase și să promoveze drepturile religioase în acele țări. Cu toate acestea, asemenea intervenții nu au fost întotdeauna primite bine de către membrii comunității în țările socialiste, după cum arată exemplul organizației Action of Light. Acțiunile sale din străinătate pentru comunitățile din Letonia au fost criticate de unii credincioși și clerici din cauza temerii că aceste încercări ar fi folosite de către autorități pentru a-i persecuta sau exercita un control mai puternic.

Viața lui Áron Márton, arhiepiscop roman-catolic din România, arată diferitele forme de persecuție, restricții și co-existență. El a fost plasat sub arest la domiciliu în 1956 și nu a fost eliberat decât în ​​1967. El și-a continuat munca cu tenacitate în diferite perioade și a devenit unsymbol al rezistenței în România, unde figura sa a depășit barierele religioase și etnice.

În socialismul târziu, o formă mai ușoară de opoziție a apărut sub forma comunităților/mișcărilor catolice populare, cum ar fi mișcările Carismatice Catolice sau Focolare. Aceste comunități nu au fost, de obicei, tratate cu ostilitate de către cler și episcopi (ca și comunitățile de bază), deși au rămas relativ independentefață de ierarhia bisericii. Aceste comunități cu organizațiile lor destul de autonome au reprezentat spații contra-culturale ale perioadei socialismului târziu. O colecție maghiară de István Kamarás oferă o perspectivă bogată asupra vieții acestor mișcări și asupra contextului socio-cultural și ecleziastical anilor 1980 din țară.

Publicațiile religioase produse și distribuite în secret au fost o metodă comună de opoziție culturală. Exemple semnificative de samizdat religios sunt reprezentate de colecția de samizdat slovacă și de presa catolică din Lituania. Datorită calității publicațiilor, samizdatul religios nu numai că a atras atenția oamenilor religioși, dar și aintelectualității. De exemplu, în ziarul Rūpintojėlis al rețelei de opoziție catolică, a existat un articol despre dezvoltarea literaturii în Lituania sovietică.

Există mai multe alte inițiative care arată modul în care intelectualitatea disidentă a găsit conexiuni cu opoziția religioasă în diferite contexte. În Lituania, părintele Stanislov a creat un loc care a atras mulți oameni din intelectualitate. Munca sa de restaurare însoțită de cultura sa filosofică au creat un fel de realitate alternativă.

Părintele Stanislovas

Această modalitate indirectă de opoziție (legată nu numai de rezistența religioasă) a avut diferitealte forme – cum ar fi cazul muncii părintelui Stanislovas – și activitățile privind arta (religioasă) (cum ar fi Săptămânile Poloneze de Cultură Creștină și Preoția Artiștilor), care putea oferi spații alternative contra-culturale de autonomie, libertate și opoziție în anii mai puțin represivi ai regimului.

Evenimentele religioase, au creat,în general, ocazii de exprimare indirectă a opoziției față de sistem. Reuniunea tineretuluide la Nagymaros în Ungaria a fost un exemplu ilustrativ al acestei tendințe. Ea a avut un caracter exclusiv religios, fără dimensiuni politice directe, dar transmitea o moralitate diferită de cea propagată de partid și reprezentao experiență alternativă a unei mișcări de tineret față de cea a mișcării tineretului comunist.

Sarcini:

• Uitați-vă la rezultatele căutării expresiei „activism religios” din Registru și încercați să găsiți exemple de strategii diferite prezentate în lecție: opoziție și rezistență (întâlniri secrete, comunități clandestine, samizdat religios, martiriu, comunicare cu lumea dincolo de granițe, organizarea comunităților și a mișcărilor); Opoziție ”moderată” (mișcări religioase nu în opoziție directă, activități artistice, arhivare și documentare); supunerea și colaborarea (organizații ale preoților prietenoase cu regimul, spionarea în comunitățile religioase, conform directivelor statului în materie religioasă);  colaborare și coexistență ”moderate” (comunicare cu statul și partidul, dialog). Uneori, activitățile pot fi clasificate în cadrul unor strategii diferite.
• Încercați să găsiți exemple de publicații religioase și samizdat din țara voastră în Registru. Faceți o scurtă prezentare a diferitelor publicații, încercați să găsiți alte surse (în afara Registrului) și, în prezentarea voastră, folosiți ceea ce ați învățat deja în lecția despre samizdat.
• Citiți povestea Bisericii Negre din Registru și faceți o reprezentare creativă și vizuală a diferitelor strategii care sunt prezentate în poveste, atât din partea regimului, cât și din partea comunității.
• Colectați diferite opinii despre grupurile religioase în contextele voastre (familia, prietenii, cunoștințele) și cu ajutorul profesorului vostru, identificați atitudini diferite față de religie (de exemplu, refuz, respect pentru activități caritabile, respect pentru opinii diferite, identificarea puternică cu un grup, respect puternic al unui grup religios față de altul, indiferență, perspectiva asupra religiei și/sau activității religioase ca fiind dăunătoare pentru societate, etc.) și relația lor cu dreptul la libertatea religioasă și în legătură cu respectul față de pluralismul religios. Încercați să identificați diferențele și asemănările dintre aceste atitudini și atitudinile (interpretările) regimului față de religie și grupurile religioase.
• Alegeți câteva tipologii prezentate în lecție (călugărul persecutat, colaboratorul, martirul, liderul religios care dorește coexistența, etc.) și, cu ajutorul profesorului vostru, într-un joc de rol, creați o discuție imaginară între acestetipologii. Pregătiți-vă pentru discuție cu argumente privind avantajele și dezavantajele și problemele morale ale diferitelor strategii șipersonajelear trebui să reprezinte aceste argumente în discuția condusă de un moderator.
• Proiect de grup: adunați informații din contextul vostru local privind comunitățile religioase, povesti interesante din epoca socialistă (folosind analiza documentelor, interviurile, literatura de specialitate, etc.) și pregătiți un memorial despre opoziția religioasă. Memorialele pot avea forme foarte diferite: o lucrare artistică, o sărbătoare, o conferință publică sau o masă rotundă organizată de elevi, o mică expoziție, o mică piesă de teatru, etc. În memorial trebuie să includeți informațiile pe care le-ați dobândit de-a lungul lecției, într-un fel sau altul.
• Collect different opinions about religious groups in your contexts (family, friends, acquaintances) and with the help
• Uitați-vă la această colecție și găsiți reprezentări/exemple pentru diferitele strategii prezentate în lecție (vezi mai sus).
• Pentru maghiari: studiați Colecția lui István Kamarás din Registru și comparați acest tip de opoziție religioasă (într-un anumit sens subcultural) cu cel al subculturii punk. Care sunt asemănările și diferențele?

Idei pentru sarcinile H5P:

• asocierea țărilor (regiunilor) pe hartă cu religia
• imagini asociate cu nume și țări (Mindszenty, Aliulis, Bulányi, Popieluszko, …)
• găsirea unei hărți hotspot cu întrebări (ordine religioase care nu au putut funcționa: Cehoslovacia, 8 școli catolice: Ungaria, colaborarea cu Biserica Ortodoxă și încorporarea comunității greco-catolice: România, etc.)
• notați țările (într-un text al Registrului studentul trebuie să marcheze denumirile denominațiilor)
• chestionar personal: ce tip de persoană ai alege să fii și pentru care tip de strategie a comunităților religioase ai opta?
• cronologie cu evenimentele principale menționate în text
• împărtășiți o învățătură importantă a lecției