COURAGE
interconectarea colecțiilor

×
Eroii cotidieni ai comunismului

Eroii cotidieni ai comunismului

Această lecție a fost realizată în cadrul Centrului pentru Ştiințe Sociale al Academiei Maghiare de Ştiințe din Budapesta. Începând din anii 1960 liderii țărilor comuniste au relaxat politicile interne și au înlocuit dictaturile lor dure cu metode de control mai puțin stricte. János Kádár, primul secretar al Partidului Socialist Muncitoresc din Ungaria este autorul faimoasei fraze rostite la congresul partidului din 20 noiembrie 1962: „Cine nu este împotriva noastră, este cu noi.” Această „regulă” a caracterizat mai mult sau mai puțin toate țările din regiune, cu excepția României.

Scopuri:

Aprofundarea cunoștințelor, obținerea de informații și învățarea unor fapte esențiale.

Competențe:

  • folosirea surselor, aplicarea conceptelor, examinarea factorilor care au influențat evenimentele;
  • familiarizarea cu exemple care ilustrează cum acționează o persoană obișnuită sub constrângere;
  • înțelegerea exemplelor de curaj personal, acțiune autonomă în cadrul sistemului;
  • abilitatea de a formula probleme relevante pe baza lecțiilor;
  • însușirea metodologiei de cercetare prin folosirea registrului digital COURAGE.

Autor: Barbara Hegedüs

Posibilități de acțiune sub comunism

Cetățenii, în general, fie au învățat să trăiască în cadrul sistemului, fie au fost crescuți în interiorul acestuia. Ei au învățat strategiile de viață, care i-au ajutat să supraviețuiască în cadrul constrângerilor existente. În loc să fie activi în public, oamenii s-au retras în sfera privată și au acceptat posibilitățile oferite de sistem. Pentru a-și putea satisface nevoile, ei au renunțat la anumite libertăți, au acceptat regula tăcerii și au discutat despre politică doar în spatele ușilor închise. În alte cazuri, au evitat complet vorbitul în public, în conformitate cu un alt idiom al erei: „Zidurile au urechi.”

Au existat, totuși, gânditori critici care au negat regulile și realitatea autorităților și și-au exprimat non-conformismul în viața lor de zi cu zi sau în cadrul comunităților lor. De cele mai multe ori, acest lucru nu însemna altceva decât să trăiască și să gândească în mod autonom, deviind de la ideologiile oficiale sau rămânând fideli identităților naționale și sexuale, care au fost condamnate de morala socialistă și de perspectivele asupra vieții general acceptate. Uneori, acest lucru a mers mai departe și oamenii și-au riscat libertatea personală, sau chiar viața lor, pentru ca, de exemplu, obiecte religioase sau culturale, să ajungă ilegal în Occident sau ca ele să fie scoase ilegal din țările lor. Un erou cotidian este, așadar, o categorie largă – această lecție va da câteva exemple de rezistență cotidiană din epoca comunistă, fără a avea intenția de a fi exhaustivă.

Pătrunderea ilegală a produselor culturale

Nicolae Ceaușescu, președintele Republicii Socialiste România și secretarul general al Partidului Comunist Român (sau „geniul Carpaților,” așa cum l-au numit sicofanții, care au contribuit la crearea cultului personalității sale), și-a consolidat poziția sa dominantă de lider al partidului și a declarat rambursarea integrală din împrumuturile de stat românești ca obiectiv economic principal. Prin urmare, țara s-a apropiat de faliment economic complet, iar viața cetățenilor săi a devenit insuportabilă. În vreme ce atmosfera societăților comuniste din anii 1980 a fost caracterizată de moderare generală, România a rămas în izolare politică și culturală completă – oamenii au fost înfometați și au suferit de frig și povești îngrozitoare circulau despre poliția secretă românească, cunoscută sub numele de Securitate. Programele celor două canale de televiziune au fost, în mod constant reduse, după 1985 și în cele din urmă s-au limitat la propagarea materialelor de propagandă timp de două ore în fiecare zi.

În acest climat politic sufocant, a fost creată o rețea ilegală de contrabandă. Oamenii se înghesuiau în apartamente de blocuri pentru a viziona comedii, filme de acțiune și de aventură americane. Acest cinema secret de acasă a însemnat libertate pentru mulți oameni și vizionarea acestor filme a fost considerată ca un act de opoziție în sine, deoarece oamenii trebuiau să ia în considerare posibilitatea raidurilor Securității. Irina Margareta Nistor, care a tradus și numit aproximativ 3.000 de filme, a devenit un erou popular, chiar dacă nimeni nu știa cum arăta până în 1989. În colecția sa privată de acasă sunt mai multe caiete, care conțin titlurile filmelor pe care le-a tradus și dublat, și aproximativ 40 de casete VHS. Astăzi, Nistor este unul dintre cei mai cunoscuți critici de film din România.

În Cehoslovacia, literatura interzisă (cărți religioase, ediții disidente) a fost duse ilegal în Occident de către voluntari, cu mașina sau pe jos, prin munți. Ei au fost frecvent opriți de către poliția de frontieră și au fost amenințați de către poliție că vor fi exmatriculați din școală sau concediați de la locul de muncă, dacă refuzau să dezvăluie sursele bunurilor ilegale. Pe data de 12 decembrie 1983, trei tineri au încercat să treacă ilegal cărți, poze și benzi religioase peste munți, în timpul unei furtuni puternice de zăpadă, dar au fost prinși de către poliția poloneză de frontieră. Pentru că au refuzat să mărturisească ceva, ei au fost interogați, bătuți și închiși singuri în celule separate. Ei au fost eliberați numai din cauza protestelor internaționale – Ronald Reagan și Ioan Paul al II-lea au vorbit în favoarea lor. Povestea acestor tineri este spusă în documentarul Urme în zăpadă (Slavomír Zrebný, 2015).

În Uniunea Sovietică, sub cea mai severă represiune, cea a lui Stalin, ascultarea muzicii de jazz sau rock and roll a fost interzisă. Această interdicție a fost ocolită într-un mod ingenios  – muzica interzisă a fost copiată pe filme pentru radiografii, care se găseau în spitale și astfel, au fost create discuri similare vinilurilor cu muzică occidentală interzisă. Spitalele deţineau cantităţi mari de film radiografic folosit, pe care pasionaţii de muzică de jazz sau rock&roll le foloseau pentru a produce ”discuri” artizanale, utilizând o metodă specială de înregistrare. Ei fie păstrau aceste înregistrări pentru ei înșiși sau le vindeau ilegal – de exemplu, pentru o sticlă de vodcă. Această rețea a fost ținută sub supraveghere, desigur – mulți producători și distribuitori au fost arestați și închiși în anii 1950 în GULAG. Subiectul este prezentat în documentarul Roentgenizdat (Stephen Coates, Paul Heartfield, 2015).

Mișcări și subculturi

Mișcarea tradițională de dans popular maghiar a început în 1972 și a fost fie o formă de divertisment tolerată sau interzisă, fie o creație unică maghiară în Ungaria comunistă. Mișcarea tradițională a casei de dans a fondat o nouă subcultură, care a devenit un forum tipic de rezistență culturală, alături de muzică beat, cluburile de film și alte forme alternative de divertisment. Mișcarea a fost stigmatizată de către autorități încă de la început ca fiind naționalistă, chiar dacă ea a fost (parțial) sprijinită de către acestea. Autoritățile au considerat mișcarea casei de dans un teren special de activitate, inițiind acțiuni și aplicând sancțiuni repetate. Membrii mișcării, de exemplu cântăreața Márta Sebestyén, nu au primit permise pentru a călători în străinătate și au existat întotdeauna membri ai poliției secrete la diferitele evenimente; în plus, muzicienii și dansatorii au fost vizați de serviciul secret cu scopul de a fi recrutați.

Brigada de construcții a studenților estonieni (ESBB), care angaja forță de muncă ieftină, a fost formată din tineri estonieni și a fost înființată în 1966 în Uniunea Sovietică. Chiar dacă patriotismul și motivația pentru responsabilitatea politică au fost printre obiectivele sale, ESBB a devenit rapid o bază pentru gândirea și comportamentul liber, care a încercat să-și păstreze autonomia față de Komsomol. Chiar dacă patriotismul și motivația pentru responsabilitatea politică au fost printre obiectivele sale, ESBB a devenit rapid o bază pentru gândirea și comportamentul liber, care a încercat să-și păstreze autonomia față de Komsomol. Membrii brigăzii au încercat să evite opoziția directă și, în același timp, s-au bucurat de o libertate relativă sub dictatură – au organizat frecvent spectacole în afara timpului de lucru (piesa lor, Eesti Pidu, Partidul Estonian, a rămas memorabilă), au creat glume pe seama autorităților, au scris cântece și au reînviat vechile tradiții studențești interzise. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că ofițerii lor proveneau din cercurile lor, și nu din afară. Organizația a fost foarte populară în prima jumătate a anilor 1980, însă, popularitatea ei a scăzut în a doua jumătate a deceniului și a fost dizolvată oficial, în cele din urmă, în 1993.

LGBT a fost considerată o problemă publică și un subiect fierbinte de discuție în societate în ansamblu și acceptarea ei a variat în cadrul societăților comuniste. În Polonia, în timp ce nu cădea sub incidența legii penale, așa-numitul act „Jacinth,” care a avut loc între 1985 și 1987, a permis poliției secrete comuniste să-l folosească pentru a organiza o serie de arestări și investigații. Ulterior, acesta a devenit baza pentru crearea unei baze de date privind persoanele homosexuale și a rețelei lor. Aproximativ 11 000 de persoane au fost investigate ca urmare a acestei acțiuni. În majoritatea statelor – cum ar fi Ungaria, RDG sau Cehoslovacia – homosexualitatea a fost decriminalizată în anii 1960 (în România acest lucru nu s-a întâmplat decât în 1996). În ciuda legalizării, a fi homosexual era considerată o devianță inacceptabilă, iar securitatea statului păstra, în mod regulat, sub observație locurile frecventate de către homosexuali, în timp ce infiltra agenții în rândurile lor. În Ungaria, de exemplu, a existat o diviziune separată a securității de stat pentru urmărirea homosexualilor. Persoanele LGBT au fost forțate să trăiască o viață dublă permanentă în secret și negare de sine constantă. Chiar și în vizitarea unui club homosexual a fost un act de curaj. Documentarul Oameni fierbinți, dictatură rece (2015), regizat de Mária Takács, este un film important despre acest subiect. Primul activist, care s-a declarat deschis homosexual, a fost Alajos Romsauer, fondatorul Asociației Homérosz.

Poziția și acceptarea minorității turcești s-au schimbat odată cu ordinea socială comunistă. Până la mijlocul anilor cincizeci, statul a asigurat dreptul la educație în limba maternă, erau reviste de limbă turcă, iar studiile universitare ale studenților turci au fost susținute de o discriminare pozitivă. Ulterior, totuși, metodele ideologiei au devenit mult mai drastice. Conducerea a urmărit să reprime toate tipurile de mișcări naționale și a declanșat un atac complex împotriva bisericilor. După mai multe relocări, valuri de emigrație și limitări ale utilizării limbii, statul a început o campanie deschisă împotriva minorității etnice turce din Bulgaria. Datorită politicilor agresive de asimilare, practica și îmbrăcămintea religioasă au fost interzise, presa a fost închisă, cărțile au fost interzise și utilizarea limbii materne a fost interzisă în locurile publice. Populația turcă a fost forțată, uneori și prin violență, să-și schimbe numele cu unele bulgărești. Aceste acte au determinat proteste masive și confruntări între autorități și minoritatea etnică turcă. Süleyman Kazımov Saadettinov, care lucra ca inginer mecanic, s-a opus campaniei violente de schimbare a numelui și, prin urmare, a fost arestat și trimis în lagărul de muncă forțată din Belene. După un an, el a fost eliberat condiționat și a fost, mai târziu, deportat din țară (1989), la fel ca mulți compatrioți de ai săi. Süleyman a fost fotografiat în secret – probabil singura fotografie din lagărul de muncă din Belene, din 1985-1986.

Exerciții:

Găsiți pe Gheorghe Muruziuc în registrul COURAGE. Pregătiți o prezentare despre povestea lui sau scrieți  blogul său din zilele în care a urcat în coșul fabricii.

Scrisoare din România. Încercați să vă imaginați personalitatea autorului și să scrieți profilul lui / ei, CV-ul său, să descrieți destinul său, arborele său genealogic. Pregătiți un ppt cu imagini, scrieți un interviu fictiv cu autorul scrisorii, faceți fotografii cu aparatul, în care să surprindeți viața sa de zi cu zi, etc.

Urmăriți filmul Chuck Norris vs. comunism. La ce fel de filme s-au uitat oamenii în primul rând, ce genuri? Cum au prezentat aceste filme America și Occidentul?

Priviţi o radiografie cu raze X. De ce îți amintește? În ce mod poate fi folosită? Uitați-vă la o radiografie cu raze X a oaselor.

Urmăriți filmul Roentgenizdat. Ce spune el despre viața de zi cu zi în stalinism?

Uita-te o scenă din filmul Hot men, cold dictatorships. Credeți că situația s-a schimbat față de perioada comunistă? Cum credeți că oamenii văd problema libertății – cei care au crescut în epoca Kádár și tinerii homosexuali de astăzi?

Scrieți un eseu care începe cu propoziția: Ce ar fi dacă ar trebui să mă ascund de societate pentru că …

Ce fel de mișcări naționale și internaționale pentru drepturile homosexualilor cunoașteți? Verificați registrul COURAGE!

Găsiți fotografia secretă a lui Süleyman în registrul COURAGE!

Adevărat sau fals? Găsiți răspunsurile în registrul COURAGE! Dacă propoziția este falsă, găsiți răspunsurile corecte!

Le Cabaret Travesti a funcționat în Uniunea Sovietică.

Homeros-Lambda a fost prima organizație oficială pentru drepturile homosexualilor din Ungaria, înregistrată în 1987, și fondată de Dr. Lajos Romsauer și Péter Ambrus.

Artistul care lucra în porțelan Embiya Cavus a fost deportat în lagărul de muncă forțată din Belene, la fel ca și Süleyman.