COURAGE

interconectarea colecțiilor

Libertatea de întrunire și protecția mediului în socialism

Înainte de schimbare de regim, statele-partid socialiste permiteau întrunirea numai în scopuri conforme cu ideologia oficială, în locurile desemnate și la inițiativa statului. Atitudinea celor care nu respectau aceste reguli era stigmatizată ca dușmănoasă. Organele de securitate urmăreau să reprime dorința de protest și să reducă atitudinea de opoziție din partea societății. Mari mase de forțe de ordine, polițiști și militari erau pregătite pentru combaterea „dezordinii” publice.

Cauzele care au putut determina protestatarii să iasă în stradă au putut fi multiple, una dintre cele mai importante fiind problema protecției mediului. Protecția mediului poate fi simultan o activitate socială, o ideologie și o mișcare, având ca scop prevenirea, atenuarea sau eliminarea daunelor ecologice provocate de om. În prezent, există un număr mare de organizații care reprezintă aceste idei la nivel mondial, începând de la sfera civilă și până la instituțiile politice. Însă, în deceniile socialiste, punctele de vedere ecologiste au ajuns în plan secund față de interesele politice și economice centralizate, de inspirație sovietică. Începând din anii 1950, au fost construite întregi orașe, uzine și fabrici fără să se discute impactul  asupra naturii (acesta fiind, de fapt, un fenomen general caracteristic pentru întreaga lume dezvoltată, cuprinsă de febra modernizării și a reconstrucției după 1945). Mai târziu, punctul de vedere devenit dominant a susținut faptul că în socialism nu este necesară protecția naturii, întrucât actorii economici își protejează mediul de la sine, fiind conduși de motivații etice interne.

În ciuda comportamentului evaziv al statului, unele evenimente majore, care au mobilizat opinia publică, au condus și la mișcări care au obținut rezultate serioase în problemele de mediu. Ele reprezintă o dovadă și pentru faptul că protestul colectiv poate funcționa eficient chiar și în contextul dictaturii. În numeroase cazuri, acțiunile ecologiste au ajuns să treacă dincolo de punctele de vedere originale, legate de protecția naturii, și au luat forma unor critici complexe a regimului ca atare – în multe localități, pentru prima dată de la instaurarea regimului socialist. Această lecție trece în reviste câteva cazuri cu valoare exemplară.

Valea Daugavei

În Letonia, deja în 1958, 55 de oameni de știință și personalități culturale au semnat o petiție împotriva proiectului hidrocentralei de la Pļaviņas (HPP). Hidrocentrala urma să fie construită în valea râului Daugava, una dintre cele mai frumoase zone ale țării, deosebit de bogată în monumente arheologice și istorice, căreia inclusiv mitul național leton îi atribuia o valoare simbolică. Semnatarii petiției recunoșteau necesitatea hidrocentralei, însă solicitau proiectanților să ia în considerare, pe lângă interesele economice, și criterii de protecție a naturii. Aceasta a fost prima acțiune care a mobilizat masele de la al Doilea Război Mondial încoace. Cu toate acestea, mișcarea a fost înfrântă și hidrocentrala a ajuns să fie construită pe baza planului original în 1966. Realizarea hidrocentralei nu a cruțat zonele de interes istoric și ariile de protecție a naturii, eșecul mișcării devenind un simbol al neputinței generale față de autoritățile sovietice.

Valea Daugava a intrat din nou în centrul atenției în anii 1980. În 1986-1967, autoritățile sovietice și-au propus construirea unei hidrocentrale noi în orașul Daugavpils, lovindu-se din nou de rezistența populației. Campania împotriva construcției a fost primul caz în perioada ocupației sovietice din Letonia în care o mișcare îndreptată spre a proteja valorile naturale s-a soldat cu succes, spre deosebire de eșecul de la Pļaviņas. În 1986, în revista săptămânală “Literatură și artă” a apărut un articol semnat de Dainis Īvāns și Artūrs Snips, despre consecințele ecologice și economice ale construcției planificate. Textul a stârnit un interes enorm și a provocat dezbateri aprinse. Deși autoritățile ar fi vrut să ignore protestele, în cele din urmă, sub presiunea publică (petiția de protest fiind semnată de 34 000 de persoane), au fost nevoite să oprească construcțiile. Colecția din Muzeul Râului Daugava conține și azi documentele referitoare la hidrocentrala de la Pļaviņas și la cea din Daugavpils (cele privind prima sunt foarte puține, din cauza represiunilor exercitate de autoritățile sovietice, care au înfrânt protestul).

Minele de fosforit

O altă mișcare ecologistă importantă a început la sfârșitul anilor 1980 în Estonia, devenind, în cele din urmă, punctul de plecare al evenimentelor revoluționare din această țară. Uniunea Sovietică voia să deschidă mine de fosforit în Estonia, activitatea acestora ar fi provocat însă pagube enorme asupra mediului. În februarie 1987, Juhan Aare, prezentator de programe de televiziune, jurnalist și politician, a inițiat o campanie de proporții împotriva deschiderii minelor, invitând telespectatorii programului Panda, dedicat problemelor ecologice, să trimită scrisori de proteste autorităților competente. Apelul său a stârnit un val masiv de proteste și, în urma așa-numitului „război al fosforului”, puterea a renunțat, în cele din urmă, la planurile sale. Aare a adunat documentele legate de Panda în propria colecție privată.

Tot pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, în data de 26 aprilie 1986 a avut loc, în Ucraina, explozia reactorului nr. 4 de la Centrala Nucleară de la Cernobîl, în urma căreia diferite zone din Europa au suferit o contaminare radioactivă semnificativă. Conducerea sovietică a încercat să treacă sub tăcere cele întâmplate, însă, după ce norii radioactivi au fost semnalați în Suedia, au fost nevoite să facă publice informațiile. Întrucât evenimentele au fost ținute secret, nu au avut loc proteste împotriva acestei catastrofe atomice atât de grave, însă se presupune că accidentul a accelerat implementarea măsurilor de reformă ale administrației lui Gorbaciov.

Barajului de la Gabčíkovo-Nagymaros

În 1977, Ungaria și Cehoslovacia au încheiat un tratat interguvernamental pentru construirea barajului comun de la Gabčíkovo-Nagymaros, obiectivele urmărite fiind producția energetică, asigurarea navigabilității, protecția împotriva inundațiilor și dezvoltarea teritorială. Construcțiile ar fi trebuit să înceapă în 1984, toate materialele legate de proiect fiind secretizate. Înființată la data de 1 august 1984, Duna Kör Egyesület (Asociația Cercul Dunărea) s-a împotrivit vehement planului construirii barajului. Mișcarea civică inițiată de biologul János Vargha a încercat să oprească planul prin proteste publice, dezbateri și publicații samizdat. Conform argumentării lor, exista posibilitatea ca barajul să cauzeze o catastrofă ecologică și să distrugă mediul tradițional din regiune, astfel încât mii de persoane să fie nevoite să-și părăsească locuințele.

Activitatea Cercului Dunărea a atras atenția asupra faptului că protecția naturii nu reprezintă un obiectiv important pentru regimul socialist, astfel încât problema ecologică a condus la o critică generală a statului-partid. În 1988, împotriva construirii barajului protestau zeci de mii de persoane, mișcarea lor fiind imortalizată de „revista video” samizdat Fekete Doboz (Cutia Neagră). Proiectul a fost oprit și repornit de mai multe ori, pentru ca, în sfârșit – în urma extinderii protestelor –, construcția să fie complet oprită în 1989, contractul cu statul ceh fiind reziliat în 1992. György Droppa, administratorul Cercului Dunărea a donat documentele referitoare la această mișcare Arhivelor din Budapesta.

„Bratislava zgomotoasă”

Ecologiștii slovaci au atras atenția asupra problemelor legate de mediu ale capitalei slovace în publicația samizdat „Bratislava zgomotoasă”, care a menționat, printre altele, nivelul de poluare deosebit de înalt al aerului și al apei, starea proastă a monumentelor și efectele catastrofale preconizate ale barajului de la Gabčíkovo-Nagymaros. Colecția Asociației Ecologiștilor Slovaci reflectă rolul important al ecologiștilor slovaci în mișcarea cehoslovacă de opoziție. Pe lângă eficiența protestelor asociației, trebuie menționat și faptul că au reușit să salveze numeroase monumente și cimitire vechi, prin munca voluntară desfășurată.

Ivan Dejmal

Ivan Dejmal a fost unul dintre personajele de seamă ale rezistenței cehe. Dejmal a absolvit liceul de horticultură, după care și-a continuat studiile la facultatea agricolă a Universității de Agricultură din Praga. Întrucât a făcut parte dintre liderii studenților activiști în perioada Primăverii din Praga și era membrul Mișcării Revoluționare de Tineret, nu și-a mai putut finaliza studiile și a fost închis de două ori. După eliberarea sa din 1976, și-a câștigat traiul prin muncă fizică și s-a ocupat mai ales de ecologie. Ca reprezentant important al mișcării ecologiste, a participat la înființarea Societății pentru Protecția Mediului. În 1990-91 a fost ministrul protecției mediului, iar în 1994-95 a ocupat postul de director al Institutului Ceh pentru Protecția Mediului.

Mișcarea din Ruse

În Bulgaria, unul dintre protestele cu cel mai mare impact a izbucnit împotriva complexului industrial chimic, construit pe partea românească a Dunării în anii 1980. Uzina a cauzat probleme semnificative de poluare pentru orașul bulgar vecin, Ruse, agravată de activitatea propriilor fabrici din oraș. Atât guvernul român, cât și cel bulgar era conștient de gravitatea poluării, însă au încercat să o mușamalizeze. În 28 septembrie 1987, mai multe sute de persoane din Ruse au protestat împotriva uzinei, demonstrația fiind prima mișcare publică din Bulgaria comunistă.

În noiembrie, protestul a luat amploare, ajungând la mai multe mii de participanți. În ciuda tăcerii mass-mediei de stat, documentaristul Iuri Jirov a filmat protestele de la început până la sfârșit. Filmul a fost prezentat în martie 1988, sub titlul Disaj (Respiră), la un eveniment organizat de regizoarea Malina Petrova. Imediat după premiera filmului, a fost înființat Comitetul din Ruse pentru Protecția Mediului, prima organizație antitotalitară din Bulgaria, fiind urmată în curând de mai multe mișcări similare. În aprilie 1989, s-a înființat Asociația Independentă Ecoglasnost, care  s-a concentrat asupra unor probleme importante legate de protecția mediului și a jucat un rol important și în schimbările politice care au avut loc. Ultimele proteste din Ruse au avut loc în 1991.

Rezistența din Omiš

În orașul croat Omiš, mișcarea de rezistență s-a conturat în jurul planurile de construcție a unei fabrici. Petiția de protest a fost semnată de peste 3 000 de persoane și a condus la dezbateri suplimentare cu specialiștii și cu publicul larg. În vara aceluiași an a fost organizat un referendum cu participare masivă, aproape toți votanții fiind împotriva construcției fabricii. Mișcarea de protest s-a bucurat de succes, lucrările de construcție fiind oprite în urma protestelor.

După schimbarea de regim, protecția mediului natural din zona respectivă s-a intensificat. Mișcările ecologiste din regiune sunt se bucură până în prezent de sprijinul masiv al populației și sunt relativ influente.

Sarcini

La începutul lecției:

– Tu cum protejezi mediul în care trăiești? Ce crezi, protecția naturii (colectarea selectivă a deșeurilor etc.) reprezintă o prioritate și în regimurile dictatoriale?

– Ce fel de posibilități există într-o dictatură pentru exprimarea punctului nostru de vedere?

– Tu despre ce fel de proteste și adunări politice sau de altă natură, din trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat, ai mai auzit?

– Ce organizații ecologiste actuale cunoști?

COURAGE:

– Caută informații despre istoria „Cutiei Negre”! Ce altceva au mai filmat, în afară de protestele Cercului Dunărea? Pregătește o scurtă prezentare!

– Caută colecții, persoane, documente legate de protestele din Ruse (Zlatko Elenski, Women in Society etc.) și realizează o reconstrucție a evenimentului! Poți să rezolvi sarcina online (în ppt) sau lucrând în grup, împreună cu alți colegi, realizând un panouri de dimensiuni mari (cu desene, fotografii, postere și scurte biografii).

– Caută pe Fortepan imagini despre protestele de la Gabčíkovo-Nagymaros! Pune-le în ordine cronologică, astfel încât să spui o poveste cu ajutorul lor!

Decide, folosindu-te de COURAGE, dacă afirmațiile sunt adevărate sau false! Dacă afirmația este falsă, atunci scrie lângă ea soluția corectă!

–  Polonezul Arkadiusz ‘Owca’ Zajączkowski a contribuit semnificativ la îmbogățirea arhivelor expoziției Fuck 89.

– Expoziția  Femeile în societate este centrată pe catastrofa ecologică din Ruse și pe rolul femeilor în cadrul mișcării.

– Cea mai mare bibliotecă ecologistă din Ungaria, Biblioteca Fundației pentru Inovație Culturală, se găsește la Újbuda, lână Teatru MU.

–  Cutiile intitulate „Proteste, demonstrații, mișcări” ale Arhivei Istorice a Serviciilor Secrete din Ungaria (ÁBTL) conțin dosare cu documente ale poliției secrete despre protestele din 1989 din Budapesta.

– Grupul est-german Initiativgruppe Leben a luat naștere în 1987 la Leipzig, pe baza Grupului de Lucru pentru Protecția Mediului. Pe lângă problemele ecologice, grupul s-a ocupat și de drepturile civile și de probleme politice.

Exerciții ludice:

– Coaseți saci retro din haine vechi și realizați afișe și bannere din deșeuri, cu capace de flacoane și abțibilduri, pentru un protest ecologist imaginar! Este foarte important să nu cumpărați nimic în acest scop, ci totul să fie realizat din deșeurile existente.

– După parcurgerea materialului și familiarizarea cu Courage, elevii să se organizeze în grupuri mai mici. Grupurile vor primi prezentări alcătuite din câteva propoziții despre personalități, evenimente, grupări și muzee asociate cu mișcările ecologiste (prin proiectare ppt, prezentând informațiile una câte una, de la dificil spre ușor). Dacă un grup reușește să identifice răspunsul, atunci trebuie să-l treacă pe o foaie și să anunțe profesorul. Dacă răspunsul este corect, foaia trebuie făcută ghemotoc, pentru a fi aruncată în coșul de hârtie din centrul sălii. Dacă nimeresc, grupul primește un punct. Câștigătorul va fi grupul cu cele mai multe puncte, care a dat cele mai multe răspunsuri corecte și a reușit să nimerească coșul.

Exemplu:

János Gyurkó

1. A copilărit la Pestlőrinc, fiind fiul cel mai mare al unei familii de intelectuali catolici cu șapte copii. Mama sa a fost medic, iar tatăl său a ocupat funcția de inginer-șef chimist al unei fabrici de medicamente din Budapesta.
2. A obținut doctoratul în 1986, la Facultatea de Arhitectură a Universității Tehnice din Budapesta, cu disertația intitulată Tipologia bisericilor din epoca Arpazilor.
3. În anii 1980, a participat și la o serie de inițiative independente, ca redactor și distribuitor de publicații samizdat și ca voluntar harnic al mișcărilor asociate cu Cercul Dunărea și de solidaritate din Transilvania.
4. În 1987-88, și-a asumat un rol important în colectarea de date și în prezentarea documentației de aproape 400 de pagini, realizată de Departamentul pentru Protecția Monumentelor (VÁTI), cu colaborarea a numeroși voluntari, referitoare la patrimoniul arhitectonic multicultural din Transilvania, aflat în pericol.
5. În 1993, a devenit ministru al mediului și de dezvoltare teritorială al guvernului lui József Antall, continuându-și mandatul și în cabinetul Boross (1994).